Privește spre cer și imaginează-ți ploaia cum cade ușor peste tine. Simte fiecare picur care atinge creștetul capului tău, care îți răcorește fruntea, care curge încet pe obrazul tău. Simte cum aceștia devin tot mai mulți și mai mulți, cum întreg trupul îți este inundat și cum hainele tale încep să se lipească de corpul tău. Îți trezește toate simțurile și îți înviorează întreg trupul.

Privește spre cer și imaginează-ți ploaia Domnului cum cade peste tine. Un singur picur din mână Lui e o minune, un singur picur din mâna Lui îți va da viață din nou.

“Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul.” Osea 6:3

Lasă-L să te vindece, să te spele, să-ți dea putere. Lasă-L să intre mult mai aproape ca până acum, lasă-L să cuprindă întreg trupul tău și să pătrundă dincolo de el. Lasă-L sa te atingă la fel cum picurii de ploaie ating trupul tău și te inundă. La fel cum hainele umede se lipesc de trupul tău, lasă-L pe El să se lipească de tine tot mai mult. La fel cum ploaia de primăvară îți răcorește întreg trupul înfierbântat, lasă-L pe El să-ți dea din nou suflare de viață. Lasă-L să-ți dea vindecare în mintea ta, în inima ta, în duhul tău, în trupul tău. Lasă-L! Lasă-L și bucură-te de atingerea Lui…

Tot ce mă înconjoară sunt forme, lumini, ziduri, întunecimi, corpuri, culori, figuri, non-culori, transparențe și opacități, liniaritate și circularitate. Toată materialitatea ce se găsește în jurul meu, concretul și realul, palpabilul, opacul, nepătrunsul în prezența luminii produce umbre. Fiecare obiect, clădire, arbore, animal, plantă, corp uman și corp material când este în lumină creează umbră.

Îmi amintesc atunci când eram copil și mă jucam cu umbra mea, mă jucam cu umbrele celorlalți. Mă enervam când în orice parte mă uitam ea era mereu lângă mine, nu puteam scăpa de ea, dar mă bucuram când puteam călca pe umbra altuia.

Umbra întunericului iasă atunci când lumina pătrunde în tine. Umbra întunericului e mereu lângă tine, lumea invizibilă a întunericului e mereu prezentă și nu poți scăpa de ea, dar odată ce lumina a pătruns în tine, aceasta e afară din tine, afară, lumina a scos-o afară, nu mai e întunericul înăuntru ci e umbra de afară. Poate îți amintești mereu de ea pentru că e mereu lângă tine, pentru că poate o dată a făcut parte din tine, dar sunt două modalități de a scăpa de aceste umbre ale întunericului. Una este aceea de a te cufunda  cu totul în întuneric și a te lăsa pătruns cu totul în el și astfel umbra nu se mai vede, dar te vei simți izolat, gol, fără nici o direcție, orb, umbra fiind tot acolo defapt și vei deveni conștient de ea din ce în ce mai mult, iar alta este să pășești sub o altă umbră, sub umbra crucii Domnului Isus unde umbra ta va fi pătrunsă de umbra Lui, pe a ta nu o vei mai vedea, dar acolo te vei simți în siguranță, ocrotit, vei avea o direcție, vei avea claritate, acolo umbra ta nu va mai exista, se va contopi cu umbra Lui.

„Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.” 2 Samuel 22:29

Noe! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. El a căpătat îndurare înaintea Domnului, Dumnezeu i-a vorbit şi “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”[1] Tot, absolut tot, începând cu strângerea lemnului de gofer, respectarea măsurătorilor întocmai şi terminând cu adunarea perechilor de animale. Era disperat după El şi văd asta pentru că în mijlocul unei generaţii pline de răutate, atunci când Domnul a ajuns chiar să-I pară rău că a creat omul şi să Se mâhnească în inima Lui, totuşi Noe a căpătat îndurare. A început să construiască o corabie pentru un potop ce avea să vină şi poate că oamenii în răutatea lor îşi băteau joc de el şi poate îl credeau şi nebun. “Ce potop?” Dar el a făcut tot ce-I poruncise Domnul, tot.

Iov! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. “Şi omul acesta era desăvârşit şi drept. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.”[2] Deşi atunci când Domnul l-a dat pe mâna Satanei și soţia lui i-a spus să blesteme pe Domnul şi să moară, acesta a ales mai degrabă să-i spună că vorbeşte ca o femeie nebună decât să facă un asemenea lucru lui Dumnezeu. Era disperat după El. Era disperat şi văd asta pentru că suspinele îi erau hrana de toate zilele, nu era în siguranţă, nici în linişte, nici în odihnă, se sătura de frământări până în dimineaţă, zilele lui se duceau fără nădejde, era dezgustat, dar totuşi disperat după El. Nu putea fără El, nu putea nicio clipă. “Făcusem un legământ cu ochii mei şi cum mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare?”[3] În toate căuta să-I placă Domnului, făcea totul de dragul Lui. Ştia că El poate totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Lui, avea o încredere neclintită în El, pentru că era disperat după El!

Eu! Mă uit la mine şi aş vrea să citesc despre mine. Aş vrea să citesc şi să observ că sunt disperată după El.

Tu! Mă uit la tine şi aş vrea să citesc despre tine, omule. Aş vrea să citesc şi să observ că eşti disperat după El.

Eşti? Eşti disperat după Creatorul Tău?

Tu trebuie să ai propria ta poveste! Dumnezeu vrea să te folosească!

“alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:14

Noi suntem din Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să fie în noi. Suntem fii și fiice de Rege și având statutul acesta, “după îndurarea care ne-a fost arătată, noi nu cădem de oboseală.”[1] Ar trebui să fim ca unii care au renunțat cu totul la lucrurile rușinoase, la lucrurile ascunse, la lucrurile care nu sunt demne de copil de Dumnezeu. Ar trebui să porți în tine lumina Lui și aceasta să strălucească în inima ta. Ar trebui să porți în tine puterea Lui și aceasta să vibreze și să miște totul în trupul tău. El e comoara ta! Isus e comoara ta! El trebuie să fie comoara ta!

Comoara o purtăm într-un trup de lut, într-un trup fragil, un trup care poate fi rănit, un trup sensibil, vulnerabil. „Suntem întristați în toate felurile, dar nu la strîmtorare; nevăzînd nici o ieșire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutați, dar nu părăsiți; trîntiți jos, dar nu distruși.”[2] Vasul format din lut se poate deteriora, deforma, poate fi sfărâmat, spart, ciobit, dar comoara dinăuntru nu poate fi distrusă. Și cine pune comori în vase de lut? Ce împărat își depune aurul, argintul, bijuteriile și tot ce are mai de preț în vase de lut? Nimeni în afară de El, Împăratul împăraților; El s-a uitat la ceea ce ești și deși ești doar un vas de lut te-a socotit vrednic de a pune în tine din El, de a te lăsa să porți în tine o comoară. „Dar comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nespus de măreață să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.”[3] Ai grijă de ea și binecuvintează și pe alții cu ceea ce a pus în tine! Ceea ce e în tine, e meritul Lui!

„Te vreau comoară într-un vas de lut, într-un trup creat de Mine, pentru Mine. Nu te uita la el că e slab, că e cuprins de boală, de durere, nu te uita la el și te îngrijora! Fii liniștit, omule! Totul este în mâinile Mele.”

Numele Lui aduce viață! „Sîntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea și căutăm să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că sîntem departe de casă.”[4]

Du-mă într-un loc unde Te pot vedea față în față și vorbește-mi!

 “Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Isaia 58:5

Mergeam pe stradă și îl văd din nou. Același bătrânel, aceleași haine, același loc, același lucru făcea: întindea mâna pentru ca cineva să se îndure și să primească ceva bănuți, dar ziua era o alta. Am trecut pe lângă el de mai multe ori în ultimul timp, același gând mereu: să-i dau? Să nu-i dau? Și treceam pe lângă el fără să fac nimic, dar astăzi nu, astăzi nici nu am stat pe gânduri. E zi de post și vreau ca postul meu să fie primit înaintea Lui, nu? “Iată postul plăcut Mie: … şi nu întoarce spatele semenului tău.” Isaia 58:7 Am scos portofelul și m-am gândit să recuperez și zilele din trecut în care nu am făcut nimic așa că i-am dat mai mulți bani.

Într-o altă zi am mers să cumpăr ceva de mâncare. Am zis că pe urmă merg într-un parc din apropiere să citesc. De cum am ieșit din alimentară am văzut-o. Era acolo jos la intrare într-o cofetărie, ea, frumoasa! Deja mă gândeam. Am ocazia să vorbesc cu ea, dar iar poate nu am curajul. Nu știam cum să vorbesc. Mă apropiam de ea și a început să se uite la mine. I-am zâmbit ca ultima dată și se uita la mine mirată. Mi-a zâmbit și ea pe urmă. Voiam să vorbesc cu ea dar nu știam cum. S-a uitat la mine și mi-a zis:

-N-ai să-mi dai și mie ceva bani?

Neînțelegând am întrebat-o din nou ce a spus.

-Să-mi dai și mie ceva bani să-mi iau o margarină. Am văzut că avea lângă ea o pâine feliată și nu prea eram atentă în rest. Am scos portofelul și i-am dat ceva bani. Mi-a mulțumit și eram gata să plec când ceva mă ținea acolo.

-Cum te cheamă? Am întrebat-o. Mă gândeam că măcar atâta să știu.

-Crina!

-Eu sunt Lavi, îmi pare bine.

-Și mie.

-Ești frumoasă! I-am spus.

-Mulțumesc!

Mi-a zâmbit și m-am întors că plec. Eram bucuroasă puțin că am reușit să aflu cum o cheamă. Mergeam înspre parc și mai multe acțiuni din ziua aceea îmi treceau prin minte. De ce nu am curajul să vorbesc? De ce nu am curajul să fac ceva? De ce tot stau așa? De ce nu sunt în stare să leg trei cuvinte atunci când trebuie? Mi-am adus aminte că am ciocolată la mine. “I-aș fi dat din ciocolata mea…” mă gândeam să mă întorc și să-i dau ciocolata, dar nu am făcut-o. Pe urmă mă gândeam că am mâncare și am zis că și ea mânca. Mi-a venit ideea să o chem să mănânce cu mine, să-i dau din ceea ce am cumpărat eu, să stăm în parc pe o bancă să mâncăm amândouă. Deja eram aproape de parc și am zis: mă întorc! Dar nu am făcut-o. Mai merg puțin și mă întorc brusc! Trebuie să o fac!!! M-am întors și mă îndreptam spre locul unde era ea. Mă gândeam la ce să-i spun, cum și mă rugam să accepte. Am ajuns la colț și prima oară nu am văzut-o, mi-am zis că poate a plecat și nu mai e, am pierdut din nou șansa, dar nu, era acolo. Am mers la ea și mă uitam la ea, iar ea se uita așa la mine, până când am început:

-Ceau, tot eu sunt! Am ceva mâncare la mine și mă întrebam dacă nu ai vrea să vii cu mine în parc pe o bancă să mâncăm împreună?

M-am uitat în jur și era doar pâinea feliată, altceva nu mai era. S-a ridicat din sacul ei de dormit și a început să vină cu mine.

Am ajuns în parc și ne-am așezat amândouă pe o bancă, iar eu am scos din geantă mâncarea. Am început să fac sandwich-uri, primul i l-am dat ei și al doilea l-am mâncat eu. Pe urmă încă unul și încă unul. Povesteam și râdeam amândouă. Între timp am vorbit cu ea de Dumnezeu și mi s-a deschis puțin încât să-mi spună o mică părticică din trecutul ei. Stăteam acolo pe bancă și mă gândeam:  “Iată postul plăcut Mie: … împarte-ţi pâinea cu cel flămând.” Isaia 58:7

Am plecat de acolo cu așa o bucurie. A fost un mod incredibil de a încheia o zi de post, a fost o cină cum nu am mai avut parte în viața mea.

În zilele de post ești atent la cuvintele tale, în zilele de post ești atent la oamenii din jur, în zilele de post nu vrei să te cerți, nu vrei să vorbești urât, nu vrei să faci ceva greșit. “Iată postul plăcut Mie: … dezleagă lanțurile răutății.” Isaia 58:6 În zilele de post te porți frumos cu oamenii din jur, cu frații tăi, cu surorile tale. Dacă îți cere cineva ceva cu mare plăcere accepți doar vrei să fie primit postul tău, nu? În zilele de post te rogi mai mult, citești mai mult Cuvântul Lui. În zilele de post te străduiești să fii așa cum îți cere El și de multe ori reușești, deci ești capabil, deci poți! Și ai putea să trăiești așa în fiecare zi, absolut fiecare zi a vieții tale.

”Așa te vreau! Te vreau ca-n zilele de post… ”

“Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” Isaia 58:9-11