Ochii-mi priveau topiţi spre cer,
În glas purtam o rugăciune,
Cu inimă smerită-Ți cer
În zori de zi: “Dă-mi o minune!”,

Să simt acea atingere
Divină-n aerul de câmp
Și-n a mea plângere
Mireasma-acestui anotimp,

Să mă-nconjori cu bucurie
Și râsete pe chipul meu
Să Te vestească doar pe Tine,
Minunea ce Îmi ești mereu,

Dar dacă vânturile-ar bate
Năprasnic și puternic,
Dă-mi Tu tărie-n toate
Și-alungă vântul îndoielnic

Ce vrea să mă abată
Din drumul meu cu pași fragili,
Printr-o rafală neașteptată
Să-mi facă pașii dificili

Și chiar în aprigă furtună,
Dezlănțuită-n gândul meu,
Credință-mi fii când tună
Și pace când mi-e greu,

Despică marea-n-două
Să trec ca pe uscat
Şi o cântare nouă
Să sune neîncetat

În inimi călătoare
Ce-aşteaptă o minune,
Pe chipuri visătoare
Dumnezeiasca-ți lume.

Dezbracă-mă de frică
şi-mbracă-mă cu pace,
Să pot să-Ți aud glasul
şi-atunci când cerul tace,

De ar veni talazuri,
eu să nu mă scufund
Şi-atunci când marea-ntreagă
se-aude murmurând,

Să pot să înaintez
pe drumu-anevoios
Şi orice gând să-l fac
rob ascultării de Hristos,

Când lupta e în toi,
lumina se ascunde,
În inimă şi-n gând
Cuvântul îmi pătrunde.

Închid ochii și visez în miez de zi,
Cu păr în vânt și flori în mâini,
La lumi cu rodnice livezi,
Cu pace-n inimi și lumini,

Ce chipu-mi încălzesc cu stele
Și îmi șoptesc în gând ușor:
“Îți țin în Mână zilele
Și viața ta eu o ador!”

Sunt Mâini de Tată ce cu grijă
Ființa-mi înconjoară
Și chiar de viața mie-n derivă
El pașii mi-i veghează.

Să nu te temi și să nu tremuri,
Ci să te-ncrezi în Mâna Mea,
Căci cu iubire-n aste vremuri
Eu te voi ajuta

Și ca un crin ce strălucește
Pe chipul tău Eu voi luci,
Tu mergi ‘nainte și iubește
Eu Stâncă tare-n veci voi fi.

E-o muzică de toamnă
Pe-ntinsele meleaguri,
În sunet cald de violină
Dansează în şiraguri

Natura şi văzduhul
În ritmuri grațioase,
Se bucură şi duhul,
Dansează a mele oase,

E-o bucurie sfântă
Ce sună peste sate,
Râde şi iarba mută
Cu ceru-n unitate

Şi cântă păsărele
În rând cu glas de om,
Se-nchină-n văi izvoarele
Şi udă al meu pom

Sădit în palma Lui,
Care nu veștejește,
Sfințit de mâna Regelui
La vreme el rodește,

Şi lacrima-i o floare
Venită din izvor,
Iar viața-i dă culoare
Prin mâna unui pictor

Ce cu măiestrie
Lumea-ntreagă a pictat
Într-o călătorie
Făcută-n lung și-n lat,

Şi râde-afar’ natura,
În mine râde inima,
Se-nchină-n codru ramura,
Pe față râde lacrima,

Tresaltă munții falnici
Și marea în adânc,
Eu râd cu ochi zburdalnici
Şi înspre larg m-avânt,

Păşesc desculţ pe ape
Cu-al meu Isus de mână
Şi El îmi e aproape
În aprigă furtună.

Deschid ochii și notez
Pe o coală de hârtie, 
Cu un zâmbet fredonez
Azi o dulce melodie,

Scriu cuvinte în neștire,
Inima să o golesc,
Să o umplu cu iubire,
Viață sfântă să primesc

Și pe coală să apară
Melodii din cer de sus,
Grijile îmi fac să zboară
Și văd fața lui Isus.

Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta,
De bucurie, veselie, să Îți putem cânta.
În rugi pe genunchi, în glas şi în gând,
Copilă, să ierți, să râzi şi să plângi.

Satură-ne în fiecare dimineață prin Cuvântul Tău,
De foame, de sete, ființa s-alinăm.
Izvor nesecat de credință ne fii
Curgând dinspre ceruri între cei vii.

Satură-mă în fiecare dimineață de chipul Tău drag,
Piciorul pe cale să nu-mi fie pribeag,
Izbândă să-mi dai în fiecare zi
Cerească lumină în ochi străvezii.

“Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta
și toată viaţa noastră ne vom bucura și ne vom veseli!”
Psalmul 90:14

Şi ar tremura tainic tot trupul în mine
De dor după ceruri, de dor după Tine,
Dar dorul e tainic şi el ca şi Tine,
Căci cerul e-aproape, e parte din mine.

Şi ar tremura tainic frunzişul, pădurea
De dor după ploaie, de dor după soare,
Dar dorul e tainic şi el ca natura,
Căci ploaia învie din morți şi făptura.

Şi ar tremura tainic tot gândul în mine
De dor după veşnic, de dor după apă,
Dar dorul e tainic şi el ca gândirea,
Căci sufletul meu din Cuvânt se-adapă.

Şi ar tremura tainic întreg universul
De dor după Rege, de dor după iubire,
Dar dorul e tainic şi el ca şi versul,
Căci glasul Tău e poezie vie.

Cu amândouă mâinile
Pe brațe mă propteşti,
Şi-n inimă, cu grijă,
Iubirea-mi dezmorțeşti.

Cu amândouă mâinile
Tu inima mi-o ții,
Pulsând în ritmuri calme
Iubire între străini.

Cu amândouă mâinile
Tu omu-mbrățişezi,
Şi-n trup, şi-n gând, şi-n suflet,
Iubirea o aşezi.

Cu amândouă mâinile
Tu lumea ai creat,
Prin păsări, cânt şi ceruri
Iubire ai arătat.

Cu amândouă mâinile
De Tine să mă țin,
Şi-n tot ce eu gândesc şi fac
Iubire să dețin.

În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni
Şi frici nesfârşite se întorc în mormânt.
E toamnă, şi-apusul se-nchină cu cânt,
Iar stele pe cer se împletesc în cununi.

În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni,
Şi trupul şi gândul se-opresc din frământ.
E zâmbet pe chipul copilului frânt
Căci rugăciuni în taină adapă uscăciuni.

În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni,
Şi teamă şi tremur se evaporă în vânt.
E pace în văi, pe munți şi în gând
Căci şoapte domoale au potolit furtuni.

“În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării!”
Psalmul 65:5