Isus, speranța mea în lume,
Prin El eu am viață,
Prin El eu am lumină, pace
Și-o nouă dimineață,
Lumina lumii este El,
Isus, a mea tărie,
Nădejdea zilelor ce pier,
Izvor de apă vie.
Mângâiere
Stau și ascult al dragostei scump cânt
Ce se revarsă-n valuri pe pământ,
Deși e-ascunsă fața Ta de nori și cerul ‘nalt,
Iubirea-Ți se-oglindește pe malul ăstălalt,
Aici unde o floare încă mai ofilește,
Iar omul cel firav prin Tine doar trăiește,
Unde deși-i durere și-o lume de necaz,
Iubirea Ta e mângâierea pe-al inimii obraz.
Credincioșie
Ai tăcut o vreme,
Ai ascultat și-atât,
Rugi se ‘nălțau la Tine,
Dar nu Te-ai coborât,
Și m-ai privit un timp,
Ai urmărit inima mea,
Iar ea Te căuta cu-ardoare
Deși nu Te vedea,
Ai așteptat apoi o vreme,
Ai numărat cu-nțelepciune,
Nici prea târziu, nici prea devreme,
Mi-ai dat răspuns la rugăciune,
Ai copleșit ființa mea,
Mi-ai arătat iubirea-Ți minunată,
Dorința ce era pierdută
De Tine nu era uitată,
Mi-ai arătat din nou credincioșie,
Ai picurat cu îndurare,
M-ai mângâiat cu duioșie,
Mi-ai întrecut chiar orice așteptare,
Așa ești Tu, ești minunat,
Ești Domn pe-acest pământ,
Ești Domn al cerului înalt,
Ești Domnul meu Cel Sfânt.
Isus, lumină sfântă
Să Te am în inimă
Nu mi-e de-ajuns,
Pe veci în gând să-mi fii
Și-n suflet să-mi pătrunzi,
Să-Ți simt mireasma scumpă
În tot ce eu respir,
Iar vocea să-Ți aud
În fiecare zi,
Mănunchi de flori
Să-mi împletești pe chip
Cu stele strălucind
În număr mii și mii,
Să-mi luminezi Tu calea,
Iar ochii lăcrimând
Curați să-mi fie-n valea
Ce o trec tremurând,
Pe veci să fii al meu
În inimă și-n gând,
Isus, lumină sfântă,
În sufletu-mi plăpând.
Miros de cer
Îmi intră-n păr miros de cer
Din florile înmiresmate
Dansând gingașe prin eter,
De soare luminate,
Prin susur blând de flori și frunze
De cer Tu imi vorbești
Și laudă îmi aduci pe buze,
Ființa îmi hrănești,
Curgând o rază de lumină
Pe chipu-mi plin de flori,
În inima-mi de ceruri plină
Cu dragoste cobori.
Strâng Cuvântul Tău în inima mea
Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Oh, câtă pace revarsă în ea,
Și-l strâng cu putere în sufletul meu,
Îl cânt și-l rostesc atunci când mi-e greu,
Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
El poate distruge frica din ea,
Îl strâng cu putere în gândul meu,
E pace, iubire din Dumnezeu,
Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Să-și verse lumina din candela Ta,
Ființa să-mi învăluie cu prezența-Ți sfântă,
Atingerea să-Ți simt, odihnă să-mi aducă,
Strâng Cuvântul Tău în inima mea
Ca să nu păcătuiesc împotriva Ta,
Să mă învețe cum să Te pot urma,
Să-Ți cunosc glasul, voia și inima,
Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Cea mai de preț comoară ce o pot avea,
Prin el îmi vorbești și mă-mbrățișezi,
În inima mea cu drag să Te-așezi.
Anotimpuri
Sunt lângă tine
Chiar de nu vezi,
Când noaptea vine,
Pe față-ți curg zăpezi,
Te țin de mână
Şi Îți şoptesc uşor
Că nu-i mai toamnă
Şi iarna e în toi,
S-au dus şi ploile
Cu lacrimi cristaline,
A încetat şi vântul
Ființa s-o încline,
Iar frunza ofilită,
Căzută la pământ,
Aşteaptă-n taină parcă
Să intre în mormânt,
Ce gheață e în suflet,
Ce frig peste gândire,
Nu se aude-un sunet
În nopți de suferire,
Dar apele s-au scurs,
Zăpada s-a topit,
Şi în al vieții curs
Necazul a pierit,
O primăvară vine
Peste ființa ta,
Iar Eu sunt tot cu tine
Acum şi pururea,
Culori de strălucire
Lucesc pe al tău chip,
Muguri de fericire
Şi viață înfirip
Şi înfloreşte trupul
Cu gândul şi natura,
Se înverzeşte câmpul,
Renaşte şi făptura,
S-a dus al tău necaz,
Iar Eu sunt tot aici,
De-acum eşti un viteaz
Când fruntea ți-o ridici,
O vară caldă-n suflet
O simți printre zâmbiri
Şi un nou răsuflet
Prin flori şi amintiri
Uitate printre stele,
Prin văi şi lunci amare,
Dar iată iasă soarele
Şi totul ia culoare,
Eu am fost lângă tine,
În zâmbet și în greu,
Când anotimpul vine,
Când trece și mereu.
Să nu Te uit
Să nu Te uit
Și să zdrobesc
O dragoste
Ce o trăiesc
Cu clipe irosite,
Cuvinte nerostite,
Cu laude-nnăbușite
Și-un suflet indolent.
Libertate divină
Alerg desculță pe câmpul înverzit,
Dansând în vântul dezmorțit
Prin atingeri fragile de om regăsit,
În libertate divină, sub cer limpezit,
Și cânt, dar inima îmi tace,
O liniște deplină în sufletul meu zace,
Mă pierd în gându-mi plin de pace
Ce sufletul dorește să-mi îmbrace
Și râd, alerg, cânt și dansez,
Iar pacea-n inimă-mi păstrez,
Pe-un fir de iarbă gândul mi-l așez
Și-l ud cu rouă căci visez,
Alerg desculță prin visul colorat,
Dansând pe câmpul înflorat
Cu sufletul în Isus îmbrăcat,
De roua dimineții înviorat,
Cu cer și pământ în dragoste reunit,
Cu Dumnezeu în mine infinit,
Cu deal sălbatic și gând înflorit,
Cu pământescul eu zdrobit și răstignit.
Sălbatică creație ce inima-nțelege
Mă uit la flori
Și le privesc,
Zăresc comori
Ce se ivesc
În primăvară,
Vară, toamnă,
Iar gându-mi zboară
Și mă-ndeamnă
Fereastra mică
S-o deschid,
S-aud o muzică,
Apoi s-o-nchid,
Dar nu de tot,
Să pot s-ascult
O simfonie-n clocot
De demult,
Tărâm ceresc
Cu frumuseți de vis,
Crâmpei dumnezeiesc
Întrezăresc pe iris,
Sălbatică creație
Ce inima-nțelege,
Cu nesfârșită venerație
Stârnește-un dor de Rege,
E doar un vis,
Doar o frântură,
Al veșnicului paradis
C-o maiestuoasă partitură,
E-o frumusețe
În natură
Creată-n mii de fețe
Și pusă-ntr-o pictură,
Deschide ochii
Și privește
Flori îmbrăcate-n rochii
Și păsări cum hrănește,
Nu te-ndoi
De ce-a promis,
Căci El este cu noi
Pe munte și-n abis,
Iubire El revarsă
Peste creația Sa
Și Fața-i e întoarsă
Către mireasa Sa,
Comori în ceruri
Tu să strângi
Și-n fericite vremuri
Tu firea să ți-o frângi,
Căci unde e comoara ta,
În cer sau pe pământ,
Acolo ți-e și inima
În sfânt sau putrezit veșmânt,
Nu-nchide azi
Fereastra cerului,
Ci caută să-L lauzi
Pe Domnul universului.