„Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri. Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.” Eclesiastul 1:5-9

Lacrimi şi zâmbete. Aşa începe viaţa, naşterea unui copil ne spune asta. Lacrimi pe obrajii lui, zâmbete pe feţele celor din familie. Plâns, zgomot, sunete, silabe, cuvinte… Trec anii unul după altul…

Primăvara, auzi cântecul păsărelelor, natura încolţeşte şi prinde viaţă după o iarnă leneşă şi odihnitoare… vara, vacanţă, jocuri de copii, strigăte de bucurie… toamna, foşnetul frunzelor, gălăgia tractoarelor… iarna, clinchet de clopoţei şi răsunetul colindelor. Niciodată, dar niciodată nu e linişte, doar linişte. 

Trec anii, trec.. căci ei niciodată nu stau în loc. Te trezeşti că nu mai eşti copil, viaţa îţi pare complicată, mai complicată. Tot mai multe responsabilităţi, tot mai multe pe cap, niciodată parcă nu se termină. „Linişte”? Ce înseamnă cuvântul acesta? Îţi pare un cuvânt necunoscut… a devenit în timp necunoscut.

E ciudat, da, e ciudat, cum oamenii odată cu trecerea anilor cred că viaţa lor e tot mai complicată, când defapt viaţa e la fel, complicaţiile apar la ei în minte. Alergi şi nu ştii încotro, te frămânţi şi nu ştii de ce, faci gălăgie şi te mai întrebi unde e liniştea. Crezi că stă în puterea mâinilor tale să faci ceva? Crezi că poţi schimba tu ceva? Trec anii, trec şi trec… ajungi bătrân… dintr-o dată descoperi că poţi să fii copil din nou şi începi să trăieşti şi să priveşti viaţa din perspectiva unui copil şi prin ochii lui. De ce îi ia omului atâta timp să realizeze anumite lucruri? Poate dacă cunoştea liniştea afla de mult răspunsul la întrebări. Linişte… sună atât de bine, dar e aşa de greu de găsit, de trăit.

Şi totuşi… niciodată nu a fost linişte destul…

Plângi amarnic în noapte şi-ţi curg lacrimi pe obraji. Suspinele tale sunt multe şi inima îţi este leşinată. Te văd frământându-te, te văd cerşind după iubire, te văd amăgit de frumuseţi deşarte, te văd plângându-ţi de milă. Nu mai ştii cine eşti, ce ai ajuns, nu mai ştii nici ce vrei. Te compătimesc.. Aş vrea să-ţi pot spune: ” Opreşte-te!!… ce cauţi tu nu se găseşte acolo, ce aştepţi tu nu e necunoscut.” Aş vrea să-ţi pot spune, dar cuvintele rămân mai departe în mine. Eşti prea distras ca să asculţi, eşti prea ocupat ca să mai ai timp, aş vrea să-ţi spun dar tot ce vezi e doar tu.

Nu te mai osteni atât!

Îmi vine să râd când te văd aşa, îmi vine să plâng când te văd aşa. Până când vei căuta în zadar? Până când vei hoinări aiurea pe alte teritorii? Când îţi vei da seama? Sunt un Dumnezeu gelos! Te vreau cu totul pentru Mine!

” … varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă! Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă înaintea Domnului!  Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! ”

Plângerile lui Ieremia 2:18-19; 3:21-23;

Mergeam pe drum și mi-a venit în minte cuvântul acesta: „franjuri”. Mi s-a părut ciudat. Nu e un cuvânt pe care să-l folosesc așa des, mai deloc aș spune. M-am mirat cum de mi-a venit în minte acest cuvânt. Ce reprezintă? Cum sunt formați? Am ajuns acasă și în mintea mea tot acest cuvânt era. Am luat o foaie și un pix și am început să-i desenez așa cum mi-i imaginez eu ca să înțeleg mai bine.

Când aud franjuri mă gândesc la niște fâșii fie din hârtie, material sau orice altceva, fâșii simetrice și asimetrice, mai groase, mai subțiri, mai late, mai înguste care sunt prinse la un capăt de ceva ce le ține împreună. Am căutat în dicționar și am găsit următoarea definiție: „FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, mătase, lână etc. care atârnă unul lângă altul ca ornament, la marginea unei perdele, fețe de masă, stofe, a unui obiect de îmbrăcăminte etc.” *

M-am gândit mai departe la franjuri. În ultimul timp m-am gândit dacă mi-ar plăcea să fiu un pește și să trăiesc în ape sau să fiu o pasăre și să zbor cât cuprinde cerul… dar am ajuns la concluzia că sunt om și asta aș vrea să fiu în continuare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt om. Acum m-am întrebat dacă mi-ar plăcea să fiu un franj. Am început să am unele idei despre ei, despre ceea ce sunt. Ce am observat e că atunci când vântul bate, franjurii, din orice material ar fii ei construiți se mișcă. M-am gândit la vânt, m-am gândit la franjuri și m-am gândit la om.

Dacă vântul care bate sunt vocile din jurul meu, sunt sentimentele mele, sunt emoțiile mele ce mă fac să mă mișc și îmi dau o instabilitate, atunci important e să privesc și să văd că sunt prinsă de un capăt de ceva și oricât de tare ar bate vântul e ceva ce mă susține și atunci știu că sunt în siguranță. Acel capăt e Isus care mă ține și nu îmi dă drumul oricât de tare ar bate vântul și oricât de mare ar fi furtuna.

Dacă vântul care bate e Duhul Sfânt, atunci îmi doresc să mă pot elibera de capătul acela, să mă desprind de ceea ce mă ține legată și să umblu pe aripile vântului, să învăț să plutesc prin văzduh cu siguranța că deși m-am desprins de mulțime, nu sunt pierdută și singură ci sunt găsită și purtată pe brațe de Rege.

Nu sunt un franj și nu voi fii, dar sunt un om care învață de la el cum să se miște când vântul e furtună sau când vântul e un susur blând. Învață când e momentul să te ții strâns sau e momentul să dai drumul la ceea ce te leagă. Tot ce contează e să recunoști cine e în vântul care bate.

***, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998.

„Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” Marcu 8:36

     Trece zi după zi şi ceea ce ne iasă întotdeauna în cale este aceasta: ALEGEREA. La fiecare pas, la fiecare problemă, la fiecare gând ai de ales: mergi înainte sau te opreşti, cauţi o rezolvare sau abandonezi, alegi ca gândul tău să ia înfăptuire corect şi conform Cuvântului lui Dumnezeu sau mergi după ceea ce simţi, ceea ce ţi se pare ţie că e corect, ceea ce alege majoritatea oamenilor.

„Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale.” Proverbele 16:16-17

     Ceea ce alegi e ceea ce vei face şi ceea ce vei face e ce-ţi va consuma timpul. Ştiu că îţi aduce satisfacţie pe moment sau poate o durată mai îndelungată, ştiu că spui „Dar e visul meu, mereu mi-am dorit asta. Nu am să ratez şansa vieţii mele!” Şi eu mi-am dorit multe, şi eu am avut vise şi am ales să ratez „şansa vieţii mele”. E o luptă da, o luptă şi cu cât visul e mai mare, lupta e şi mai mare, dar dacă Dumnezeu îţi spune: „Nu!”, atunci alege să asculţi. Sau poate nici nu L-ai întrebat… Dumnezeu vorbeşte, însă tu alegi!

„Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!” Proverbele 1:10,15

     Şi ce-i dacă nu ai ajuns visul tău mare? Dacă nu era după planul Lui, atunci ai ales bine şi ai ajuns bine, dar să ştii că El are pentru tine un vis mult mai mare. Şi ce-i dacă nu eşti popular? Lupta pe care ai dus-o şi câştigat-o te face mai puternic decât orice mare vedetă. Lumea nu ştie asta, cei din jur nu văd asta. Bineînţeles că nu, dar nu descuraja. Ceea ce eşti… eşti o minune în ochii lui Dumnezeu. Eşti un luptător şi indiferent de cât ar costa, alege înţelepciunea şi în locul tuturor lucrurilor pe care le oferă lumea alege să dai Slavă Domnului. Nu trebuie să arăţi lumii nimic, nu trebuie să îi demonstrezi nimic, pentru că ştiu că eşti în stare să ajungi visul tău. E o capcană asta. Poate spui „Am să ajung în vârf şi pe urmă mă retrag, doar să le arăt că pot.” Ajuns acolo e incredibil de greu. Nu fă greşeli. Alege să fii înţelept, alege să mergi după El, chiar dacă pierzi lumea întreagă, pentru că astfel îţi vei câştiga sufletul!

„Să nu-ţi invidieze inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul; căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea.” Proverbele 23:17-18

„Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.” Proverbele 23:26

Mai bate încă ceasul inimii, mai curge încă sânge prin vene. E pe jumătate vie, e pe jumătate stinsă. Trec anii, lovituri din toate părţile, e tot mai greu. De ce nu vii, Isuse? Mi-e mult prea greu.

Târziu în noapte, cu ochii fierbinţi înlăcrimaţi mai strig spre Tine, Tată. Durerea mă apasă, cuvintele mă dor. Timpul nu se opreşte şi strânge, strânge: lovituri, cuvinte grele, descurajări, răni, trădare, boală, suferinţă.

Mai bate încă ceasul, aşa târziu în noapte, cu grele, triste şoapte ce-mi spun chiar de aproape ce-am devenit: o inimă bătrână.

„Toţi suntem afundaţi în mocirlă, însă unii dintre noi privesc spre stele.” Oscar Wilde

Trăim într-o naţiune în care oamenii se lasă repede păgubaşi. Eu nu vreau să renunţ!

Cu inima sângerândă, cu carnea tăiată, cu mintea frământată, cu sabia lovindu-mă drept în faţă, cu neputinţa de zi cu zi, cu incertitudinea zilei de mâine, cu incertitudinea următoarei secunde, cu întreg trupul tremurând şi sfâşiat aleg să înaintez, aleg să merg mai departe pentru că: Ce fac soldaţii? Nu renunţă niciodată! Nu renunţă!

„Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” Psalmii73:26

‎”… Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.” 1 Ioan 1:5-6

Spui că eşti al Lui şi totuşi faci după capul tău. Spui că Îl urmezi şi totuşi mergi pe un drum făcut de tine. Spui că ceea ce spune Biblia este adevărul şi totuşi nu împlineşti decât pe jumătate din ce spune El, poate nici atât. Spui că ai o relaţie personală cu El dar nu te interesează ceea ce crede El. De câte ori L-ai întrebat dacă un lucru este bun? De câte ori L-ai întrebat dacă ceea ce faci este bun, dacă ceea ce vorbeşti este bine, dacă ceea ce gândeşti este şi ce gândeşte El? Spui că eşti al Lui şi totuşi nu-L întrebi dacă este bine ceea ce faci ci mergi înainte aşa după capul tău crezând că mergi pe un drum bun. Te enervezi şi te înfurii când cineva te mustră în legătură cu ceea ce faci, poate de felul cum te îmbraci, poate în legătură cu vocabularul tău şi ripostezi spunând că nu e treaba lui. Până la urmă poate e şi treaba lui; ca fraţi şi surori în Domnul suntem datori şi responsabili unul faţă de celălalt. 

Dacă eşti al lui Isus şi Îl iubeşti aşa cum pretinzi cu buzele, atunci să faci voia Lui este tot ceea ce contează, atunci înainte de orice lucru Îl întrebi dacă este bun sau rău şi aştepţi răspunsul Lui.

De ce mulţi nu întreabă? Pot să spun un lucru: De frică! Le este frică de un răspuns negativ! Nu sunt gata să renunţe dacă răspunsul este nu.

Dacă Îl iubeşti aşa cum spui, atunci întreabă-L întotdeauna: Care este calea? Ce este bine şi ce este rău? 

La cât eşti gata să renunţi?

„Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.” Isaia 50:6

Iată că se apropie și ziua în care ne amintim de un Fiu, o jertfă și o nouă viață. Ce bine ar fii ca în fiecare zi să ne amintim de această minunăție a Harului Său, de această minunăție prin care avem iertare de păcate, prin care avem vindecare, prin care avem nădejde, prin care avem eliberare, minunăție prin care am fost răscumpărați și mântuiți.

Citind atât de multe versete din Cartea Sfântă care expun atât de bine suferințele lui Isus simt cum mă trec fiori. Cuvinte care taie în carne. Le simt! Cuvintele pot transpune realitatea într-o măsură destul de bună, chiar dacă nu surprinde toate detaliile. Cuvintele te pot face să simți, să trăiești.

„… o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… ” Isaia 53

Ce a făcut Isus în toate acestea? Care a fost răspunsul Lui, replica Lui la toate câte a fost supus? TĂCERE! 

” Tăcere „, un cuvânt atât de neplăcut pentru unii, un cuvânt folosit de mulţi pentru a descrie pe oamenii laşi, fără cuvânt. Multora nu le place tăcerea şi vor atât de mult zgomot, vor vorbărie, vor să audă ceva, vor vorbărie şi fără rost, dar să fie. Tăcerea indispune pe unii şi aşteaptă tot timpul să fie ceva, să audă ceva, altfel se plictisesc repede, altfel simt că nu trăiesc viaţa, altfel simt că nu este distracţie, altfel simt că sunt plictisitori sau plictisiţi de alţii. Unii vor să audă ceva doar ca să se asigure de ceva anume, altora nu le place tăcerea pentru că ea are multe întrebări fără răspunsuri, pentru că le crează confuzie, pentru că sunt răpiţi de gânduri fără ieşire.

Şi totuşi, Isus dă o valoare inestimabilă acestei tăceri. Ceea ce mă impresionează atât de mult este faptul cum transformă orice lucru urât în frumos, orice durere în bucurie. Privind la portretul Lui compus din atâtea elemente negative, dureroase, urâte poate vezi la suprafaţă şi rămâi doar la aceste cuvinte, dar privind la însemnătatea tuturor lucrurilor vezi pozitivul, Harul, frumosul.

Tăcere: putere, curaj, neînfricare, bună dispoziţie, melodie, viaţă, bucurie, pace, captivare, credinţă, încredere, răspuns, claritate.

Un Har nemeritat, să moară pe cruce în locul meu şi al tău. O iubire făcută desăvârşită prin jertfa de la Golgota.