Tot ce mă înconjoară sunt forme, lumini, ziduri, întunecimi, corpuri, culori, figuri, non-culori, transparențe și opacități, liniaritate și circularitate. Toată materialitatea ce se găsește în jurul meu, concretul și realul, palpabilul, opacul, nepătrunsul în prezența luminii produce umbre. Fiecare obiect, clădire, arbore, animal, plantă, corp uman și corp material când este în lumină creează umbră.

Îmi amintesc atunci când eram copil și mă jucam cu umbra mea, mă jucam cu umbrele celorlalți. Mă enervam când în orice parte mă uitam ea era mereu lângă mine, nu puteam scăpa de ea, dar mă bucuram când puteam călca pe umbra altuia.

Umbra întunericului iasă atunci când lumina pătrunde în tine. Umbra întunericului e mereu lângă tine, lumea invizibilă a întunericului e mereu prezentă și nu poți scăpa de ea, dar odată ce lumina a pătruns în tine, aceasta e afară din tine, afară, lumina a scos-o afară, nu mai e întunericul înăuntru ci e umbra de afară. Poate îți amintești mereu de ea pentru că e mereu lângă tine, pentru că poate o dată a făcut parte din tine, dar sunt două modalități de a scăpa de aceste umbre ale întunericului. Una este aceea de a te cufunda  cu totul în întuneric și a te lăsa pătruns cu totul în el și astfel umbra nu se mai vede, dar te vei simți izolat, gol, fără nici o direcție, orb, umbra fiind tot acolo defapt și vei deveni conștient de ea din ce în ce mai mult, iar alta este să pășești sub o altă umbră, sub umbra crucii Domnului Isus unde umbra ta va fi pătrunsă de umbra Lui, pe a ta nu o vei mai vedea, dar acolo te vei simți în siguranță, ocrotit, vei avea o direcție, vei avea claritate, acolo umbra ta nu va mai exista, se va contopi cu umbra Lui.

„Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.” 2 Samuel 22:29

Noe! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. El a căpătat îndurare înaintea Domnului, Dumnezeu i-a vorbit şi “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”[1] Tot, absolut tot, începând cu strângerea lemnului de gofer, respectarea măsurătorilor întocmai şi terminând cu adunarea perechilor de animale. Era disperat după El şi văd asta pentru că în mijlocul unei generaţii pline de răutate, atunci când Domnul a ajuns chiar să-I pară rău că a creat omul şi să Se mâhnească în inima Lui, totuşi Noe a căpătat îndurare. A început să construiască o corabie pentru un potop ce avea să vină şi poate că oamenii în răutatea lor îşi băteau joc de el şi poate îl credeau şi nebun. “Ce potop?” Dar el a făcut tot ce-I poruncise Domnul, tot.

Iov! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. “Şi omul acesta era desăvârşit şi drept. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.”[2] Deşi atunci când Domnul l-a dat pe mâna Satanei și soţia lui i-a spus să blesteme pe Domnul şi să moară, acesta a ales mai degrabă să-i spună că vorbeşte ca o femeie nebună decât să facă un asemenea lucru lui Dumnezeu. Era disperat după El. Era disperat şi văd asta pentru că suspinele îi erau hrana de toate zilele, nu era în siguranţă, nici în linişte, nici în odihnă, se sătura de frământări până în dimineaţă, zilele lui se duceau fără nădejde, era dezgustat, dar totuşi disperat după El. Nu putea fără El, nu putea nicio clipă. “Făcusem un legământ cu ochii mei şi cum mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare?”[3] În toate căuta să-I placă Domnului, făcea totul de dragul Lui. Ştia că El poate totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Lui, avea o încredere neclintită în El, pentru că era disperat după El!

Eu! Mă uit la mine şi aş vrea să citesc despre mine. Aş vrea să citesc şi să observ că sunt disperată după El.

Tu! Mă uit la tine şi aş vrea să citesc despre tine, omule. Aş vrea să citesc şi să observ că eşti disperat după El.

Eşti? Eşti disperat după Creatorul Tău?

Tu trebuie să ai propria ta poveste! Dumnezeu vrea să te folosească!

“alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:14

Noi suntem din Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să fie în noi. Suntem fii și fiice de Rege și având statutul acesta, “după îndurarea care ne-a fost arătată, noi nu cădem de oboseală.”[1] Ar trebui să fim ca unii care au renunțat cu totul la lucrurile rușinoase, la lucrurile ascunse, la lucrurile care nu sunt demne de copil de Dumnezeu. Ar trebui să porți în tine lumina Lui și aceasta să strălucească în inima ta. Ar trebui să porți în tine puterea Lui și aceasta să vibreze și să miște totul în trupul tău. El e comoara ta! Isus e comoara ta! El trebuie să fie comoara ta!

Comoara o purtăm într-un trup de lut, într-un trup fragil, un trup care poate fi rănit, un trup sensibil, vulnerabil. „Suntem întristați în toate felurile, dar nu la strîmtorare; nevăzînd nici o ieșire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutați, dar nu părăsiți; trîntiți jos, dar nu distruși.”[2] Vasul format din lut se poate deteriora, deforma, poate fi sfărâmat, spart, ciobit, dar comoara dinăuntru nu poate fi distrusă. Și cine pune comori în vase de lut? Ce împărat își depune aurul, argintul, bijuteriile și tot ce are mai de preț în vase de lut? Nimeni în afară de El, Împăratul împăraților; El s-a uitat la ceea ce ești și deși ești doar un vas de lut te-a socotit vrednic de a pune în tine din El, de a te lăsa să porți în tine o comoară. „Dar comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nespus de măreață să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.”[3] Ai grijă de ea și binecuvintează și pe alții cu ceea ce a pus în tine! Ceea ce e în tine, e meritul Lui!

„Te vreau comoară într-un vas de lut, într-un trup creat de Mine, pentru Mine. Nu te uita la el că e slab, că e cuprins de boală, de durere, nu te uita la el și te îngrijora! Fii liniștit, omule! Totul este în mâinile Mele.”

Numele Lui aduce viață! „Sîntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea și căutăm să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că sîntem departe de casă.”[4]

Du-mă într-un loc unde Te pot vedea față în față și vorbește-mi!

 “Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Isaia 58:5

Mergeam pe stradă și îl văd din nou. Același bătrânel, aceleași haine, același loc, același lucru făcea: întindea mâna pentru ca cineva să se îndure și să primească ceva bănuți, dar ziua era o alta. Am trecut pe lângă el de mai multe ori în ultimul timp, același gând mereu: să-i dau? Să nu-i dau? Și treceam pe lângă el fără să fac nimic, dar astăzi nu, astăzi nici nu am stat pe gânduri. E zi de post și vreau ca postul meu să fie primit înaintea Lui, nu? “Iată postul plăcut Mie: … şi nu întoarce spatele semenului tău.” Isaia 58:7 Am scos portofelul și m-am gândit să recuperez și zilele din trecut în care nu am făcut nimic așa că i-am dat mai mulți bani.

Într-o altă zi am mers să cumpăr ceva de mâncare. Am zis că pe urmă merg într-un parc din apropiere să citesc. De cum am ieșit din alimentară am văzut-o. Era acolo jos la intrare într-o cofetărie, ea, frumoasa! Deja mă gândeam. Am ocazia să vorbesc cu ea, dar iar poate nu am curajul. Nu știam cum să vorbesc. Mă apropiam de ea și a început să se uite la mine. I-am zâmbit ca ultima dată și se uita la mine mirată. Mi-a zâmbit și ea pe urmă. Voiam să vorbesc cu ea dar nu știam cum. S-a uitat la mine și mi-a zis:

-N-ai să-mi dai și mie ceva bani?

Neînțelegând am întrebat-o din nou ce a spus.

-Să-mi dai și mie ceva bani să-mi iau o margarină. Am văzut că avea lângă ea o pâine feliată și nu prea eram atentă în rest. Am scos portofelul și i-am dat ceva bani. Mi-a mulțumit și eram gata să plec când ceva mă ținea acolo.

-Cum te cheamă? Am întrebat-o. Mă gândeam că măcar atâta să știu.

-Crina!

-Eu sunt Lavi, îmi pare bine.

-Și mie.

-Ești frumoasă! I-am spus.

-Mulțumesc!

Mi-a zâmbit și m-am întors că plec. Eram bucuroasă puțin că am reușit să aflu cum o cheamă. Mergeam înspre parc și mai multe acțiuni din ziua aceea îmi treceau prin minte. De ce nu am curajul să vorbesc? De ce nu am curajul să fac ceva? De ce tot stau așa? De ce nu sunt în stare să leg trei cuvinte atunci când trebuie? Mi-am adus aminte că am ciocolată la mine. “I-aș fi dat din ciocolata mea…” mă gândeam să mă întorc și să-i dau ciocolata, dar nu am făcut-o. Pe urmă mă gândeam că am mâncare și am zis că și ea mânca. Mi-a venit ideea să o chem să mănânce cu mine, să-i dau din ceea ce am cumpărat eu, să stăm în parc pe o bancă să mâncăm amândouă. Deja eram aproape de parc și am zis: mă întorc! Dar nu am făcut-o. Mai merg puțin și mă întorc brusc! Trebuie să o fac!!! M-am întors și mă îndreptam spre locul unde era ea. Mă gândeam la ce să-i spun, cum și mă rugam să accepte. Am ajuns la colț și prima oară nu am văzut-o, mi-am zis că poate a plecat și nu mai e, am pierdut din nou șansa, dar nu, era acolo. Am mers la ea și mă uitam la ea, iar ea se uita așa la mine, până când am început:

-Ceau, tot eu sunt! Am ceva mâncare la mine și mă întrebam dacă nu ai vrea să vii cu mine în parc pe o bancă să mâncăm împreună?

M-am uitat în jur și era doar pâinea feliată, altceva nu mai era. S-a ridicat din sacul ei de dormit și a început să vină cu mine.

Am ajuns în parc și ne-am așezat amândouă pe o bancă, iar eu am scos din geantă mâncarea. Am început să fac sandwich-uri, primul i l-am dat ei și al doilea l-am mâncat eu. Pe urmă încă unul și încă unul. Povesteam și râdeam amândouă. Între timp am vorbit cu ea de Dumnezeu și mi s-a deschis puțin încât să-mi spună o mică părticică din trecutul ei. Stăteam acolo pe bancă și mă gândeam:  “Iată postul plăcut Mie: … împarte-ţi pâinea cu cel flămând.” Isaia 58:7

Am plecat de acolo cu așa o bucurie. A fost un mod incredibil de a încheia o zi de post, a fost o cină cum nu am mai avut parte în viața mea.

În zilele de post ești atent la cuvintele tale, în zilele de post ești atent la oamenii din jur, în zilele de post nu vrei să te cerți, nu vrei să vorbești urât, nu vrei să faci ceva greșit. “Iată postul plăcut Mie: … dezleagă lanțurile răutății.” Isaia 58:6 În zilele de post te porți frumos cu oamenii din jur, cu frații tăi, cu surorile tale. Dacă îți cere cineva ceva cu mare plăcere accepți doar vrei să fie primit postul tău, nu? În zilele de post te rogi mai mult, citești mai mult Cuvântul Lui. În zilele de post te străduiești să fii așa cum îți cere El și de multe ori reușești, deci ești capabil, deci poți! Și ai putea să trăiești așa în fiecare zi, absolut fiecare zi a vieții tale.

”Așa te vreau! Te vreau ca-n zilele de post… ”

“Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” Isaia 58:9-11

“Apoi Domnul Și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: ”Iată, am pus cuvintele Mele în gura ta.”” Ieremia 1:9

Da, e chemarea lui Ieremia și da, Domnul aici îi promitea lui și îi vorbea lui, dar nu știu de ce versetul acesta îmi dă putere și mie, cuvântul acesta îmi vorbește și mie și cred că versetul acesta îți vorbește și ție. Dumnezeu ne-a creat să fim ai Lui, să-i slujim Lui. Cum? Cu frică, în tăcere? NU! Cu glas tare, vorbind, arătând, demonstrând, înfăptuind. Ești tăcut? Ești timid? Sau poate ești vorbăreț dar atunci când vine vorba de lucruri serioase taci și tu? Poate nu ești rușinos, dar atunci când vine vorba de lucruri care contează te lovește timiditatea și pe tine? Îndrăznește! Curaj omule! Îndrăznește să spui ceea ce El pune în tine.

“Apoi le-a zis: ”Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”” Marcu 9:40

Gândește-te, imaginează-ți și meditează la imaginea aceasta: Închipuie-ți mâna Domnului, mâna care a făcut tină, a uns ochii și a dat vedere orbilor, mâna care a hrănit mulțimi de popoare, mâna care a fost străpunsă de un piron pe cruce la Golgota pentru tine și pentru mine. Mâna aceasta care face minuni, închipuie-ți-o! Apoi continuă cu imaginea: Domnul întinde mâna aceasta spre tine și îți atinge gura. O poți simți? Mâna Lui atinge buzele tale. Unde e frica? Dispare! Unde e tăcerea? Dispare! Unde e timiditatea? Dispare! El vrea să vorbești! El vrea să spui lumii ceea ce El îți dictează! Când mâna lui atinge gura ta, atunci cu siguranță minuni se vor întâmpla. Nu spune că e ușor, nu spune că o să îți iasă din prima și că nu o să te încurci, nu, dar spune că El pune cuvintele Lui în gura ta. Cuvintele Lui în gura ta! Asta contează! Vorbește!

“Și Isus i-a zis: ”Dacă poți!… Toate sunt cu putință celui care crede.”” Marcu 9:23

Un context diferit, de cu totul altceva era vorba, dar o frază anume  mi-a atras atenția și m-a pus pe gânduri: ” Nu e o alegere, e o responsabilitate!”

M-am întrebat atunci: De ce nu alegere? De ce responsabilitate? Ce vrea să spună cu asta? Care e diferența atât de importantă dintre aceste două cuvinte, ”alegere” și ”responsabilitate”?

M-am gândit la ele în parte și le-am căutat sensul, atât cel perceput de mine cât și cel din Dex, explicit și descriptiv.

”Bucură-te tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” Eclesiastul 11:9

Desigur, conjunctura era diferită, domeniul era diferit, dar citind și recitind versetul acesta mi-au venit cuvintele acelea în minte: ”Nu e o alegere, e o responsabilitate!”

Căi ”alese” de inima mea… Se aplică și aici? Nu e o alegere ci o responsabilitate? Nu mi-am dat eu inima Domnului? Nu prin însăși rugăciunea Tatăl nostru spunem de atâtea ori ”facă-se voia Ta”? Cum să se facă voia Lui dacă aleg eu?

Alegere: după voia mea, după placul meu; responsabilitate: ”obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele.”*

Ești gata să suporți consecințele alegerilor tale? Știi care e prețul? Ești responsabil pentru viața ta sau te bucuri de moment și faci ce vrei cu viața ta?

Odată ce ai devenit creștin, odată ce spui ”facă-se voia Ta”, în momentul acela tu pieri, dispari, te evaporezi, nu mai exiști. În momentul acela ești mort față de tine și plin de viață în Hristos. Nu mai ești tu, este El. Nu mai alegi tu, ci alege El. Obligat de a efectua un lucru? Obligat de a da socoteală cuiva? Obligat de a accepta și suporta consecințele? Răspunsul meu e: DA! Nu, nu Dumnezeu te obligă, Dumnezeu îți pune în față viața și moartea. Tu alegi. Dar poți alege să te obligi. Poate că sună ciudat, dar alege să te obligi să faci voia Lui indiferent de consecințe.

De ce să te obligi? Am auzit zilele astea ceva interesant: ”De drag!”. Să faci totul de dragul Lui, chiar dacă nu ar fi nimic pe urmă, nici rai, nici iad. Nimeni nu te obligă să cucerești o fată și un băiat, nu? Nimeni nu te obligă să vorbești cu ea, cu el, nu? Nimeni nu te obligă să faci tot ce îți stă în putință să o obții pentru tine, să îl obții pentru tine, nu? Și totuși de ce o faci, cu toate că nu ai siguranța că va fi a ta, va fi al tău? Răspunsul e cu siguranță acesta: ”De drag!”

Alege, de dragul Lui Isus, să fii responsabil! Alege să te bucuri, cu responsabilitate!

__________

*Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Autor: Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Anul apariției: 1998, Tipul: Oficial 

Viața nu e chiar așa cum ți-ai imaginat-o, nu? Au trecut anii și odată cu ei ai trecut și tu prin viața asta. Pașii te-au purtat în diferite direcții. Poate că ar fi putut să fie altfel, poate că te-ai abătut de la drumul bun, poate ai luat-o pe poteci și cărărui și ai dat de bălți, ghimpi, spini. Poate că drumurile au fost cu denivelări, poate că te-ai împiedicat de multe ori, uneori poate ai și căzut.

Câteodată plângi, câteodată plângi din nou. Poate că ai fi vrut să fii mers pe drumul bun, măcar de ai fi știut să-l recunoști, măcar de ai fi știut pe unde să mergi, măcar de nu te împotmoleai.

Câteodată te gândești, câteodată îți amintești. Da, ți s-au întâmplat multe. Ai trecut prin multe. Înapoi nu mai poți merge să refaci totul, nu mai poți schimba nimic. Ce a fost, a fost și a lăsat urme. Cu fiecare pas făcut ai lăsat o urmă. Poți vedea în ea. E zâmbet sau e o lacrimă, e bucurie sau e durere. Urmele și-au lăsat amprenta și asupra inimii tale. Unele te fac să-ți fie frică acum, să te retragi sau să stai pe loc. Te țin să nu mergi înainte ca nu cumva să faci din nou o urmă de durere, ca nu cumva să fii rănit din nou, deși poate acum urma bucuria, dar nu, nu știi și ți-e frică.

Și cum ai putea să fii altfel? Și cum ai putea să nu-ți fie frică când știi pe unde ai trecut? Se spune că a-ți păstra ținuta sub loviturile destinului și grația sub chinuri înseamnă un triumf. Dar cum? Cum să-ți mai păstrezi ținuta când odată a fost sfâșiată, ruptă în bucăți și distrusă? Cum să mai ai grație când aceasta s-a dus de mult timp? Cum va putea inima să se încreadă din nou fără să-i fie frică? Cum vei putea să privești un om, în ochi, cu pace?

„Fii liniștit, suflete, fii liniștit …”

Sufletul tău va fi binecuvântat și inima ta se va umple din nou. Ceva îți dă speranță și ceva îți dă putere să te încrezi din nou. Este ceva ce îți mângâie sufletul și îți șterge orice lacrimă de pe obraz. Va veni o zi în care nu vor mai exista regrete, mâhnire, țipăt, durere. Este o zi în care totul se va sfârși. Până atunci mergi pe genunchi ca să te odihnești și inima ta se va umple de bucurie. Nu-ți fie teamă pentru că El te va purta pe aripi.

„… şi mă duce la ape de odihnă.” Psalmul 23:2

Uitându-mă peste cele scrise acum ceva ani am găsit asta:

”Este o seară obișnuită de miercuri, 23 septembrie 2009, în jurul orei 10 seara. Îmi place mult să gândesc, să visez, să trăiesc în propria-mi lume. Dacă așa ceva ar exista în realitate aș fii cea mai fericită persoană din lume. Ei, vedeți voi, așa ceva nu există decât în mintea noastră. Nu există o lume ideală, oameni ideali, nu există absolutul în deplinul său înțeles. Există doar o parte și o parte mică după părerea mea. Asta nu pentru că nu ar putea să existe ci pentru că noi nu ne putem ridica la un asemenea nivel, defapt am putea într-un fel dacă am vrea și am face tot posibilul, dar de multe ori, de cele mai multe ori gândurile noastre nu sunt gândurile Lui și felul nostru de „o lume ideală” nu este și felul Lui. El, Dumnezeu, nu vede lucrurile în felul nostru. Pentru El totul este posibil. Îți dai seama cât de mare este Dumnezeul acesta? Dacă tu ai avea acum în mintea ta o dorință, un gând… dacă ai vrea să o schimbi pe mama ta într-un fel, pe tata în alt fel, dacă ai vrea o lume doar cu oameni perfecți nu ai putea face nimic, dar El… ar putea schimba totul printr-un cuvânt, printr-o pocneală din degete, pentru El nu există limite. Poate te intrebi «Păi de ce nu o face? De ce nu vrea o lume perfectă?» De ce ?… pentru că nu vom putea niciodată să înțelegem un Dumnezeu atât de complex și de perfect, pentru că mintea noastră nu poate înțelege și dacă am avea răspunsul. Noi oamenii suntem limitați, ne-am născut limitați. Nu noi ne-am ales familia în care să ne naștem, nu noi am ales ce frați, surori să avem sau să nu avem, ce naționalitate, ce culoare la păr, la ochi, ce fizionomie a corpului, noi nu am putut face nimic ca să fim altfel și cu toate acestea cred că ar trebui să fim mulțumitori de tot ceea ce avem și de ceea ce suntem și chiar dacă poate zici «Ei bine, dacă eram și eu născut în Anglia sau într-o altă țară, altă familie, într-o familie bogată unde să nu duci lipsă de nimic, poate că atunci îmi convenea și mie și aveam de ce să fiu mulțumitor… ». De multe ori nu ne convine ceea ce suntem, vrem mai mult și nu cred că îi ceva rău, îi bine să îți dorești să fii mai bun, să înveți mai mult, să devii cineva, dar acel ceva ce îți dorești trebuie să se găsească în Dumnezeu, acel cineva care vrei să devii trebuie să fie Isus, să-ți dorești să fii ca El, nu ca Brad Pitt sau Avril Lavigne, nu Jessica Stam sau Gemma Ward; chiar dacă nu ai 90-60-90 și peste 1,70 Dumnezeu cu siguranță știe pentru ce te-a creat pe lumea asta și are un scop cu tine exact în felul cum arăți, cum gândești și unde trăiești. Exact așa te-a vrut, exact așa te-a creat, exact așa te va folosi! Important este să vezi asta, să fii mulțumitor, să te lași modelat de El și să-I slujești!”

”Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.”

Psalmul 139:13-18

Tăcere. „Taci! Fii liniștit, omule!” Tăcere. Vântul suflă cu putere din toate părțile, valurile lovesc trupul violent. E pe cale să se scufunde, mai e puțin și nu mai poate lupta, se va sufoca, se va îneca. Furtuna e așa de mare încât mintea pierde controlul asupra trupului, nu mai poate face nimic, nu mai poate striga după ajutor, nu e nimeni în jur, iar zgomotul furtunii ascunde, face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă. Tăcere. „Pentru ce ești așa fricos? Cum de nu ai credință?” Tăcere…

În tăcere așteaptă. Nu mai poate face nimic, vântul l-a împins în adânc, valurile l-au acoperit. S-a scufundat.

„Taci! Fii liniștit, omule!” El a certat vântul, vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Tăcere din nou. Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea? Tăcere.

Ai fost chinuit și asuprit și n-ai deschis gura deloc. În tăcere ai urcat drumul crucii, în tăcere ai murit, în tăcere m-ai iubit. Ești neschimbat, Dumnezeule! Atunci când inima mea bate cu putere înăuntrul meu, Tu spui un cuvânt și ea se liniștește. În tăcere îmi răspunzi, în tăcere îmi vorbești, în tăcere te simt, în tăcere mă sensibilizezi, în tăcere …

„De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!”  Psalmul 94:17

Cei mai mari cântăreţi au început să compună în suferinţă, cei mai mari pictori au început să picteze în suferinţă, cele mai mari victorii au avut loc în urma unor războaie, cei mai mari scriitori au început să scrie în suferinţă. Fără suferinţă nu poţi ajunge undeva sus. Nu poţi trece prin lumea asta intact şi fără ca nimic să te atingă. Nu poţi înţelege cum funcţionează lumea, oamenii, relaţiile, familia dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu poţi fii sensibil la nevoile celorlalţi dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu poţi fii ceea ce Isus te-a chemat să fii dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu plânge, nu plânge. Nu vezi tu oare frumuseţea zdrobirii?

Şi cum ai putea fii altfel când rugăciunea ta e să fii ca Isus? Oare îţi dai seama de ceea ce te rogi când spui asta? Vrei să fii ca El, dar te plângi când eşti înşelat, trădat, când prietenii îşi bat joc de tine, când oamenii pe care îi iubeşti îţi întorc spatele. Plângi când eşti părăsit, plângi când eşti cuprins de boală, plângi şi plângi pentru toate lucrurile care îţi sfărâmă inima în bucăţele… Oare eşti conştient că Isus a trecut pe acolo? Dar El ” Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” Isaia 53:7 

„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” Isaia 53:10 şi va găsi cu cale să te zdrobească şi pe tine prin suferinţă dacă îi dai voie şi asta doar şi doar pentru a face din tine un adevărat soldat în armata Lui. Nu ştiu ce înţelegi tu prin suferinţă, dar suferinţa ar trebui să te ajute să intrii într-o intimitate şi o profunzime cu Dumnezeu cum nu a experimentat multă lume. Nu trebuie să te doboare, să te omoare. Trebuie doar să scoată din tine inima aceea de luptător, să scoată ceea ce e mai bun, să-ţi dea o putere şi un curaj să lupţi orice ar veni şi oricât de înfricoşător ar fii adversarul tu să stai ferm pe poziţie. Atunci când devii conştient că suferinţa e doar pentru a creşte, pentru a învăţa, pentru a putea fii ca El, atunci deşi totul în tine te doare, carnea şi sângele dansează, inima zâmbeşte şi nimic, nimic din tine nu mai e la fel, pentru că nimic şi nimic nu se poate compara cu frumuseţea zdrobirii.

„De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” Isaia 53:12 

De aceea Dumnezeu îţi va da un loc în Împărăţia Lui şi vei putea sta la dreapta Lui.