Inimă, puritate, frumusețe, inocență, naivitate, dar o naivitate puerilă născută dintr-o curățenie morală sunt cuvinte care produc în mintea mea unele vibrări ce îmi pun un zâmbet pe buze ori de câte ori le aud și îmi încălzesc inima. Sunt cuvinte care dau farmec trăirii unui om, atât bărbat cât și femeie, dacă există în interiorul acestora.

Citesc în Biblie și realizez cât de încântătoare sunt cuvintele spuse despre Rebeca: “Fata era foarte frumoasă; era fecioară și nici un bărbat nu avusese legături cu ea. […]” Geneza 24:16 Dumnezeu iubește oamenii, Dumnezeu prețuiește oamenii, dar frumusețea omului se desăvârșește atunci când la rândul lui acesta Îl prețuiește pe Dumnezeu. Asta vrea Dumnezeul de la tine: o fecioară, o femeie pură. Să-l cinstești cu trupul tău în cel mai mic detaliu, în cea mai mare disciplină și poate că de unii considerat chiar de un exagerat rar întâlnit, dar asta e ceea ce îți va da frumusețe.

Citesc mai departe și ajung la Judecători 4:8 unde găsesc spusele unui bărbat către o femeie și nu pot să nu mă uimesc: “Barac i-a zis: Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.” Dumnezeu i-a dat autoritate Deborei, iar atunci când bărbații au spus “Nu” și s-au retras, ea a spus “Da” și a mers în locul lor. Dumnezeu poate face și din tine o femeie a rugăciunii, o femeie a cărei rugăciune are putere, o femeie care să stea în spărtură, un mijlocitor al Domnului, o femeie care va încuraja pe alții, dar pentru asta trebuie să fii gata să dai din timpul tău pentru El, pentru asta trebuie să-ți dorești să-L urmezi oriunde te va duce și să fii cu armele pregătite atunci când războiul este în desfășurare și tu ești pe câmpul de luptă.

 Ajung și la Estera și citesc că “[…] Fata era frumoasă la statură și plăcută la vedere. […]” Estera 2:7 și cum “Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei și ea a căpătat trecere și favoare înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. […]” Estera 2:17 și asta pentru că Estera a iubit pe Dumnezeul ei și a rămas în ascultare de El oricare era prețul ce avea să îl plătească, dar Dumnezeu a prețuit-o mult și i-a oferit protecție.

Timpurile se schimbă, lumea evoluează, omul progresează, dar oare este chiar o linie ascendentă? Deși omul de azi e schimbat chiar și de omul de ieri, totuși unele lucruri din el ar trebui să rămână la fel din generație în generație. Războaie, împărați, împărătese poate sunt lucruri rare în zilele noastre sau cuvinte de poveste, dar o femeie credincioasă ar trebui să fie la fel ca cea din vechime și lucrurile pentru care trăiește ea ar trebui să fie lucruri puse de Dumnezeu în inima ei.

„Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decât mărgăritarele. […] Dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiți-o cu rodul mâinilor ei și faptele ei s-o laude la porți.” Proverbe 31:10,30-31

Pustiuri, singurătăți și deșertăciune. Apele seacă și foametea crește. O lume zbuciumată crește tot mai mult în normalități anormale. Ajungi să nu mai știi care ți-e scopul, încotro te îndrepți și care e calea pe care trebuie să mergi. Demoni stau mereu în jurul tău și îți răscolesc mintea în mii și mii de puncte. Te fac să te îndoiești, să devi confuz și să-ți dorești tot mai mult să lași totul. Îți spun că nu se mai merită să lupți pentru că oricum toți au aceeași soartă. Îți spun că pe degeaba încerci să fii pur când încercările vin peste tine la fel ca peste cel ce face totul după capul său. Îți spun că inocentul este la fel ca cel murdar și că oricât ai încerca lucrurile merg tot mai rău pentru tine. Lupta se dă neîncetat în mintea ta și uneori ajungi să devi frustrat, irascibil și plin de neliniște. Ajungi să vezi cum cei cu inima curată cad, în timp ce aceia cu inima stricată țin capul sus. Ajungi să vezi cum bucuria este furată celor cu sufletul plin de compasiune, în timp ce râsetele înconjoară trupul omului cu suflet indiferent. Ajungi să auzi plânsul, strigătele și rugăciunile celor drepți în timp ce dansul, jocurile și veselia domnesc în casele celor neînfrânați.

Nu, cei cu inima curată nu cad. Nu, celor cu sufletul plin de compasiune bucuria nu le este furată. Când vine noaptea săgeți îți sunt aruncate în inimă, săbii îți sfâșie mintea și uneori simți că mori. Ceea ce trebuie să faci este doar că continui să respiri și să mai aștepți, să mai crezi, să nu renunți. Dar de cele mai multe ori acest lucru este cel mai greu, dar totuși… nu renunța, nu ai terminat. Aștepți răspunsuri pe care nu le poți auzi și de multe ori te întrebi de ce viața este așa cum este? Nu, nu trebuie să știi răspunsul la fiecare întrebare. Ceea ce trebuie să știi e că Lui încă îi pasă și a promis că nu te va lăsa. Continuă! Nu renunța! Păstrează-ți sufletul în puritate pentru că a promis că cei cu inima curată Îl vor vedea. Trupul, inima și mintea nu sunt ale tale. Tu nu ești al tău așa că nu te mai comporta ca și cum ai deține controlul. Nu poți să faci ceea ce vrei tu și nu poți să faci lucrurile oricum. Toate complicațiile ce ți se citesc pe față spun că îți este teamă, că încerci să evadezi din trupul tău, dar teama ar trebui să te facă să-ți dorești mai mult și mai mult o asemănare cu El, să dorești tot mai mult din El, să-L lași să-ți schimbe inima, să-L lași să-ți controleze trupul și să-ți păstrezi sufletul pur.

Dragostea coboară atunci când inima ta este pierdută și când simți că pământul de sub picioarele tale se mișcă. Dragostea coboară atunci când ai nevoie de ea cel mai mult. Dragostea coboară atunci când nu mai ai nimic pe care să te sprijini. Dragostea coboară atunci când lumea se învârte în jurul tău și amețești. Dragostea coboară atunci când deschizi buzele și în șoaptă spui: “Păstrează-mi inima în puritate, Tată!”

Există un loc minunat, plin de taină, de mister înăuntrul omului. E un loc unde cuvintele de cele mai multe ori nu au accesul. Un loc unde literele nu-și croiesc drum ci mai degrabă un loc unde sunetele își fac apariția pe ritmuri și melodii colorate, unde râsetele scot note interesante și pauzele tăcerii unui zâmbet dau farmec cântecului. Este un loc plin de urme. Găsești peste tot urme ale unor pași făcuți cu credință, pași făcuți cu bucurie, pași luminați, pași plini de speranță,  pași plini de frumusețe, pași plini de entuziasm. E un loc al odihnei sfinte, a păcii, a liniștii din urma furtunii, a bucuriei depline.

Atunci când pășești prin acest loc necunoscut nu poți decât să te bucuri, să te bucuri și să te bucuri. E locul unde gura ta e pecetluită și e locul de unde trupul tău începe să vorbească. Un râs poate înlocui un cuvânt și un zâmbet poate înlocui o încurajare. E un loc unde armonia se face cel mai bine prin tăcere, ca mai apoi să poți transmite ceea ce e înăuntru, dar nu în cuvinte pentru că ele nu sunt acolo. Ceea ce poți lăsa în urma ta sunt pași… o mulțime de pași. Oamenii vor trece pe unde au trecut pașii tăi și vor putea simți credința și liniștea cu care au fost făcuți, oamenii vor putea trece pe lângă pașii tăi și să fie atrași de magnetul speranței și a frumuseții lor, iar unii oameni poate nu vor trece nici pe unde au fost ei făcuți, nici pe lângă ei, dar vor fi atrași de sunetul entuziasmului, a bucuriei, a râsetelor cu care au fost făcuți. 

Pășește dinspre necunoscut înspre lumea perceptibilă de afară și lasă ca gloria Lui să se răsfrângă asupra celor din jur în mii și mii de particule de lumină cerească.

“Scoală-te, strălucește! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine.” Isaia 60:1

Când vor suna clopoțeii se vor deschide porțile cerului și mireasa va intra. Vom vedea pe Mire și ne vom minuna de frumusețea Lui.  Va fi o zi în care vom cânta împreună cu îngerii. O zi plină de exaltare, glorie, înflăcărare în care cu deplină venerație ne vom închina la picioarele Mirelui. Dar până atunci fugi pentru viața ta! Toată sensibilitatea s-a dus. Oamenii se luptă unii cu alții, se calcă în picioare, se batjocoresc, se judecă. Într-o clipită din ochi tot binele s-a retras, a dispărut.

“Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” Luca 6:31

Dumnezeu vrea mai mult, mai mult…

Frustrare, dezamăgire, supărare, greșeli, mânie. Cauți pe altcineva pe care să dai vina? Iubește! Cauți pe altcineva care să fie mai bun ca cel de lânga tine? Iubește! Cauți impecabilitate în oameni? Iubește! Cel de lângă tine nu e de vină, cel de lângă tine nu e mai bun ca un altul, cel de lângă tine nu e impecabil, dar tu… iubește-l!  “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.  Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!” Matei 22:39, Osea 6:6;

Iubește, iubește, iubește tot mai mult.

“… în ziua aceea, cerurile vor trece cu un zgomot șuierător, iar elementele aprinse de mare căldură se vor topi și pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse.” 2 Petru 3:10 Dar curând vom merge acasă…  

Frică, durere, încercări, slăbiciune. Încrede-te în El căci: “Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate.” Psalmul 34:19 și curând vom merge acasă. Nu puține, nu limitate necazuri, nu vei putea fii întotdeauna puternic, plin de credință, încrezător și fericit ci vei avea parte de multe necazuri, multe. Vei fi poate pe punctul de a renunța, de a ceda, de a te înmuia, vei deveni fără putere, vei deveni atât de slab încât doar o minune ar putea să te pună din nou pe picioare, iar El îți spune: “Harul meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 2 Corinteni 12:9

 Harul Lui, harul Lui… 

“Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat ce a dat peste voi; dimpotrivă, bucurați-vă întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți la arătarea slavei Lui.” 1 Petru 4:12-13

Timpul se scurge și curând vom merge acasă, dar până atunci ești aici pe pământ. Trăiește fiecare zi îndrăgostit și îndrăgostită de El. Atinge inimile oamenilor din jur cu bunătate, intră în mințile oamenilor cu pace, vorbește oamenilor din jur cu apreciere, lucrează cu credincioșie și iubește, iubește, iubește ca atunci când clopoțeii vor suna și porțile cerului se vor deschide, Mirele să se uite la tine și să se minuneze de frumusețea ta.

Se apropie din nou, aceeași încercare. O văd venind. Îi cunosc începutul, îi cunosc sfârșitul. Începutul e apăsător, sfârșitul e plin de mângâiere, dar cu toate acestea îmi este greu să mă încred în El de parcă sfârșitul acum ar putea fi un altul, de parcă mângâierea și mulțumirea acum s-ar opri undeva pe drum și nu m-ar ajunge. Aceleași întrebări se cuibăresc în mintea mea: Oare ce voi face? Cum voi putea să trec din nou pe acolo? Care va fi rezolvarea? Va fi oare o rezolvare? Nu din nou! Te rog, Doamne, nu din nou! Voi mai putea trece pe acolo? Voi mai putea suporta încă o dată totul? Nu din nou, Doamne!

De ce toate acestea? De ce din nou? Nu știu, dar El știe! Cât timp? Nu știu, dar El știe! Sfârșitul îmi va aduce toate răspunsurile. Dacă aș putea cumva să sar peste tot și să ajung la final, dar nu se poate. Aș pierde cuprinsul, aș pierde poate esențialul și nu aș rămâne cu nimic. Dacă aș putea cumva să scap de toate întrebările, dar fără ele nu aș primi răspunsuri pentru că orice răspuns are înainte o întrebare. Știu că totul este pentru a rămâne cu ceva, a învăța ceva, știu că totul este pentru ca bucuria ce va urma să fie simțită cu adevărat, știu că totul este pentru ca mulțumirea să fie îndreptată spre El, știu că totul este pentru că fără de El nu putem face nimic. Știu că e cu mine, știu că îmi poartă de grijă, știu că totul se va rezolva și totuși… și totuși îmi zic: „Nu din nou, Doamne… ” O ușoară frică își face apariția de fiecare dată și ar vrea să mă cuprindă cu totul și să mă ducă pe drumuri cunoscute de ea. Dar este dragostea Lui care mă poartă și este dragostea Lui care te poartă. Din nou? Da! Din nou și din nou mă va sprijini și te va sprijini! Este dragostea Lui care alungă frica, care alungă neliniștea. Este dragostea Lui care îți dă încredere din nou și din nou.

Dumnezeu este MARE! Nu pentru că te ajută, nu pentru că te vindecă, nu pentru că îți poartă de grijă, nu pentru că îți ascultă rugăciunile, nu pentru că îți binecuvintează viața, nu pentru că lucrurile îți merg bine, nu pentru că este de fiecare dată lângă tine când ai nevoie de ajutor, de o mângâiere, de un răspuns, nu pentru că te umple de dragostea Lui, harul Lui, pacea Lui, liniștea Lui, bunătatea Lui, credincioșia Lui, nu. Dumnezeu este MARE pentru că așa este El, pentru că așa va fi întotdeauna oricare ar fi cursul lucrurilor. Dumnezeu este mare, Dumnezeu este puternic, Dumnezeu este stăpân!

… aș vrea să-L slujesc pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce îmi face… aș vrea să fiu disperată după El, să înmoaie sufletul meu, aș vrea să mă predau cu totul, vreau să Îl cunosc tot mai mult, tot mai mult pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce îmi face… aș vrea ca voia Lui să se facă în viața mea…  

“Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” Psalmul 62:5

“mi se pare o tâmpenie să te îndrăgostești în februarie. Sentimentele trebuie păstrate până când soarele va ucide retina, mugurii vor exploda în pomi, ghioceii își vor arăta mușchii, păsările soprane se vor întoarce în corul românesc. Stați liniștiți, tovarăși! Stați la “locurile” voastre! Nu stârniți dragostea până nu vine ea. Dragostea e mai mult decât biochimie. Dragostea e mai mult decât o sărbătoare. Dragostea e o sală de travaliu în care chinuiești o viață ca să dai naștere fericirii ce va veni doar când o poți defini cum trebuie. Așa că spor la învățătură. Folosiți zilele acestea pentru a vă desăvârși studiile.”

“până când soarele va ucide retina…”, până când soarele va ucide retina… Încă nu îmi pot scoate din minte aceste cuvinte. Mai există oare așa ceva astăzi? Toți spunem “dragostea trebuie să fie așa și așa…, eu vreau o relație așa și așa…”, dar nimeni nu face nimic. Toți vrem o poveste de dragoste reușită, dar abandonăm totul la prima mică dificultate. Toți vrem o relație care să țină ani și ani, dar ne e greu să așteptăm și ne dorim ca totul să se întâmple într-o clipă, altfel ni se pare că nu e nimic. Da, e o tâmpenie să te îndrăgostești doar pentru a avea cu cine să petreci și tu ziua îndrăgostiților. Ziua îndrăgostiților e în fiecare zi, pentru că fiecare zi contează la fel, iar dimineața când te trezești trebuie să spui: “Astăzi vreau să mă chinui să iubesc din nou! Astăzi mă chinui să nu mă dau bătut chiar dacă nu văd nimic!”. Poate zici că dacă iubești, atunci nu te chinui. Eu spun că te chinui, pentru că dragostea adevărată te macină, te trântește la pământ și te ridică iar. Pentru că atunci când iubești trebuie să dai din tine și iar să dai din tine. Nu, nu să dai și să iei ci să dai și să dai până nu mai poți. Dragostea adevărată nu e ciocolată, nu sunt florile, nu sunt cuvinte pline de vrajă, nu. Dragostea adevărată e înțelegere, e cunoaștere, e purtare de grijă. Atunci când toți îți spun că nu mai are rost, tu totuși continui să lupți, atunci când toți îți spun să pleci, tu totuși stai, atunci când toți îți spun că trebuie să încetezi să vorbești, tu totuși spui mai multe cuvinte. Iubirea e sacrificiu, dar mulți pleacă. Iubirea e continuitate, dar mulți pleacă. Iubirea e apropiere, dar mulți pleacă. “Dezmierdările sunt înșelătoare, și frumusețea este deșartă”, toți știu asta și totuși toți aleargă după ea. O fată cinstită? O fată care s-a păstrat? O fată pură în rațiune, inimă și sentimente? Oh nu, frumusețe! Frumusețea nu e ce vezi în exterior. Dacă crezi că aceea e, atunci te înșeli, pentru că ai fost prins și tu în cursă! Iubește-o pentru ceea ce păstrează în interiorul ei așa cum e ea, slabă și fragilă. Iubește-l pentru ceea ce păstrează în interiorul lui așa cum e el, sensibil și stângaci. A iubi cu adevărat înseamnă a fi vulnerabil, dar asta nu este o slăbiciune. Nu toți au curajul să se deschidă și să lase să se vadă rănile, să se vadă îngrijorările, să se vadă neputințele, nu toți au curajul să iubească în ciuda imperfecțiunilor. Toți suntem plini de rău, de păcat, de împietrire, de neliniști. Dacă le ascuzi, nu te face mai bun ca ceilalți, nu te face mai iubit ca ei. Poate ești iubit, dar de orbi și iubirea ce ți-o poartă nu e o iubire autentică. Iubirea nu vine și trece, ci iubirea vine, stă, crește și crește, ea nu mai pleacă și chiar dacă uneori și-ar dori asta nu o face pentru că se uită în spate și vede toată truda și toată chinuiala și își spune că: “S-a meritat!” Ea totuși stă și stă și stă… “până când soarele va ucide retina…”.

 “Nu, iubirea nu-i o palidă ninsoare
Căzută într-un august monoton!
Ci pași pierduți prin săli de așteptare,
Cu-o floare degerată sub palton!”