Te încrezi în Dumnezeu?
Era vara anului 2010, anul în care terminasem clasa a XII-a și urma să încep o facultate. Era vacanța de vară când se dădeau examene, admiteri, se făceau înscrieri la facultate. Era vacanța în care pentru prima dată în viața mea viitorul meu era plin de necunoscut, plin de confuzie. Deși rugăciunea mea dintotdeauna a fost: ”Facă-se voia Ta în viața mea și unde vrei Tu să merg, acolo să îndrepți pașii mei.”, în momentul în care am pășit în curtea facultății de medicină, unde dădusem admiterea, și m-am uitat peste listele rezultatelor la admitere și am văzut în dreptul numelui meu: “taxă”, am știu că nu aveam cum să urmez acea facultate și că părinții mei nu își vor permite să mă susțină financiar. Parcă totul s-a prăbușit! Eram pierdută și nu știam cum va arăta viitorul meu. Aveam totul planificat și schimbarea ce urma mă îngrijora, mă neliniștea, mă făcea să îmi pierd orice speranță. Aveam un plan B, dar când m-am văzut în fața faptului împlinit am știut cu toată ființa mea că planul B nu e bun, nu e pentru mine.
Era o zi tot de vară, aceeași vară a anului 2010, când ieșeam de la notar, unde tocmai făcusem mai multe copii legalizate după diploma de bac pentru a mă putea înscrie la alte facultăți sau la o altă facultate. Mergeam cu capul plecat pe străzi, eram într-o continuă stare de îngrijorare, de neliniște, de confuzie. Mă îndreptam spre un plan C și traversam un parc, când de pe o bancă, o femeie în vârstă mă roagă să o ajut să-și ducă plasele pentru că nu mai poate. Mi-am ridicat ochii și m-am îndreptat spre ea fără să stau pe gânduri și i-am luat plasele. Mergeam încet, una lânga cealaltă, pe aleea parcului, cu gândurile înghesuinduse unele în altele în capul meu, când dintr-odată tăcerea se rupe și mă întreabă: “Crezi în Dumnezeu?”. M-am întors spre ea și cu un zâmbet i-am spus: ”Da, cred!”. S-a lăsat din nou tăcerea. A continuat pe urmă: ”Dar te încrezi în El?”. De data asta mă uitam la ea cu ochii plini de lacrimi și cu jumătate de glas am spus: “Da.”. În mintea mea atunci s-a făcut lumină. Mă încredeam eu oare în Dumnezeu? Credeam eu oare că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe El? Și printr-o simplă întrebare, Dumnezeu de fapt îmi amintise să mă încred în El. Eu am lăsat îngrijorările să mă cuprindă, dar Dumnezeu, în mila Sa, mi-a arătat din nou grija ce mi-o poartă. Nu a mai fost nevoie nici de planul C, pentru că am știut că trebuie să am încredere în Dumnezeu și El mi-a îndreptat în mod minunat pașii spre planul Lui cu viața mea. Dumnezeu a trimis un înger în viața mea, după cum îmi place mie să o numesc, ca să îmi spună să am încredere în El. Povestea a continuat și e mai lungă, iar eu am avut mai multe momente de părtășie minunate împreună cu acest înger în timpul facultății mele, dar nu despre asta vreau să vorbesc în continuare.
Ceea ce vreau să vă spun e motivul pentru care am ales să împărtășesc această experiență cu voi. Pentru că trăim într-o perioadă în care pentru mulți viitorul e plin de incertitudine, confuzie, de neliniște, îngrijorare și cumva lăsăm ca grijile și îngrijorările vieții acesteia să năpădească în mințile și sufletele noastre. Dar oare ne încredem noi în Dumnezeu?
“Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite,
o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1
La începutul anului, în urma unui plan devoțional pe care-l citisem pe aplicația Bibliei și care se numea “Un cuvânt care îți va schimba viața”, Dumnezeu tot mai clar mi-a vorbit că “încredere” e cuvântul pentru anul acesta. Nu știam ce va urma și nici cum lucrurile se vor desfășura, dar am avut încredere în El. Și cât de minunat ne-a purtat de grijă ca și familie! Încrederea în Dumnezeu nu trebuie să fie doar pentru un an greu, ci în fiecare zi a vieții noastre, cu privire la orice situație din viața noastră.
“Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Ieremia 29:11-13
Dacă nu L-ai căutat până acum pe Dumnezeu, caută-L căci Îl vei găsi și odată cu El vei găsi pe Fiul Lui, Isus Hristos, iar după ce ai cunoscut dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, vei ajunge plin de toată plinătatea lui Dumnezeu, după cum scrie în Efeseni 3.
Îmi place tare mult cum de multe ori Dumnezeu, în Cuvântul Său, ne spune cum dă viață în loc de moarte, dă binecuvântare și propășire oamenilor care au avut încredere în El.
“…pentru că ai avut încredere în Mine», zice Domnul.’” Ieremia 39:18.
“El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul…” 2 Împărați 18:5
“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui,
şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” Matei 6:33-34
În caz că ai uitat sau ai lăsat grijile să umple inima ta, vreau să-ți pui întrebarea: „Te încrezi în Dumnezeu?” Pune-ți încrederea în El!
Comments ( 2 )