Sălbatică creație ce inima-nțelege

Mă uit la flori
Și le privesc,
Zăresc comori
Ce se ivesc

În primăvară,
Vară, toamnă,
Iar gându-mi zboară
Și mă-ndeamnă

Fereastra mică
S-o deschid,
S-aud o muzică,
Apoi s-o-nchid,

Dar nu de tot,
Să pot s-ascult
O simfonie-n clocot
De demult,

Tărâm ceresc
Cu frumuseți de vis,
Crâmpei dumnezeiesc
Întrezăresc pe iris,

Sălbatică creație
Ce inima-nțelege,
Cu nesfârșită venerație
Stârnește-un dor de Rege,

E doar un vis,
Doar o frântură,
Al veșnicului paradis
C-o maiestuoasă partitură,

E-o frumusețe
În natură
Creată-n mii de fețe
Și pusă-ntr-o pictură,

Deschide ochii
Și privește
Flori îmbrăcate-n rochii
Și păsări cum hrănește,

Nu te-ndoi
De ce-a promis,
Căci El este cu noi
Pe munte și-n abis,

Iubire El revarsă
Peste creația Sa
Și Fața-i e întoarsă
Către mireasa Sa,

Comori în ceruri
Tu să strângi
Și-n fericite vremuri
Tu firea să ți-o frângi,

Căci unde e comoara ta,
În cer sau pe pământ,
Acolo ți-e și inima
În sfânt sau putrezit veșmânt,

Nu-nchide azi
Fereastra cerului,
Ci caută să-L lauzi
Pe Domnul universului.