Ochii-mi priveau topiţi spre cer

Ochii-mi priveau topiţi spre cer,
În glas purtam o rugăciune,
Cu inimă smerită-Ți cer
În zori de zi: “Dă-mi o minune!”,

Să simt acea atingere
Divină-n aerul de câmp
Și-n a mea plângere
Mireasma-acestui anotimp,

Să mă-nconjori cu bucurie
Și râsete pe chipul meu
Să Te vestească doar pe Tine,
Minunea ce Îmi ești mereu,

Dar dacă vânturile-ar bate
Năprasnic și puternic,
Dă-mi Tu tărie-n toate
Și-alungă vântul îndoielnic

Ce vrea să mă abată
Din drumul meu cu pași fragili,
Printr-o rafală neașteptată
Să-mi facă pașii dificili

Și chiar în aprigă furtună,
Dezlănțuită-n gândul meu,
Credință-mi fii când tună
Și pace când mi-e greu,

Despică marea-n-două
Să trec ca pe uscat
Şi o cântare nouă
Să sune neîncetat

În inimi călătoare
Ce-aşteaptă o minune,
Pe chipuri visătoare
Dumnezeiasca-ți lume.