Fire de aur

Era o încăpere întunecată și rece. Singura lumină ce pătrundea înăuntru era prin niște ferestre micuțe care dădeau din loc în loc raze de lumină descoperind din umbre bucăți de tapiserie foarte veche. Era acolo, ea, uitându-se la minunăția ce se întindea în fața ei de o dimensiune ce părea nemărginită din cauza întunericului. Nu-i putea vedea începutul, nu-i putea vedea capătul. Era o imagine nedeslușită, imprecisă, neclară, haotică, rătăcită și ușor posomorâtă. Ceea ce putea vedea erau mici fragmente de țesătură talentată. Privirea ei se mișca întruna de câteva ore și nu-și putea lua ochii de la ea. Începea să deslușească încurcătura ce era în fața ei și să despartă totul în fire cât mai mici. Se apropie de ea și o atinse cu mâinile. Unele fire erau atât de aspre, degradate, deteriorate și prăfuite. Era o îmbinare de tapiserie cu fire noi și fire vechi. Era o muncă de mai multe decenii, trecută prin mai multe mâini omenești. Era de o splendoare unică și asta pentru că apropindu-te și doar apropiindu-te puteai vedea fire subțiri de aur care erau țesute din loc în loc printre firele obișnuite de lână. Firele de aur au fost plănuite cu migală și toate erau de o armonie și potrivire desăvârșită, încât întorcând privirea și uitându-se prin micile ferestre putea vedea întreaga ei viață de până atunci: fire de viață groase, subțiri, colorate, închise la culoare, unele prăfuite, altele curățate, fire de viață noi, netede, moi și lucioase, fire de viață deteriorate, învechite, uzate și stricate, iar printre toate acestea în sfârșit a putut vedea micile fire de aur țesute cu măiestrie de mâna lui Dumnezeu. Vagul, confuzia s-au rupt și a putut înțelege deslușit acum drumul pe care firele de aur l-au construit.

„Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Psalmul 32:8