Tăcere

Tăcere. „Taci! Fii liniștit, omule!” Tăcere. Vântul suflă cu putere din toate părțile, valurile lovesc trupul violent. E pe cale să se scufunde, mai e puțin și nu mai poate lupta, se va sufoca, se va îneca. Furtuna e așa de mare încât mintea pierde controlul asupra trupului, nu mai poate face nimic, nu mai poate striga după ajutor, nu e nimeni în jur, iar zgomotul furtunii ascunde, face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă. Tăcere. „Pentru ce ești așa fricos? Cum de nu ai credință?” Tăcere…

În tăcere așteaptă. Nu mai poate face nimic, vântul l-a împins în adânc, valurile l-au acoperit. S-a scufundat.

„Taci! Fii liniștit, omule!” El a certat vântul, vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Tăcere din nou. Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea? Tăcere.

Ai fost chinuit și asuprit și n-ai deschis gura deloc. În tăcere ai urcat drumul crucii, în tăcere ai murit, în tăcere m-ai iubit. Ești neschimbat, Dumnezeule! Atunci când inima mea bate cu putere înăuntrul meu, Tu spui un cuvânt și ea se liniștește. În tăcere îmi răspunzi, în tăcere îmi vorbești, în tăcere te simt, în tăcere mă sensibilizezi, în tăcere …

„De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!”  Psalmul 94:17