Frânturi de paradis

„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreaţă pentru cel nenorocit,  în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.”

Isaia 25:4

Lacrimă, durere, alunecare, slăbiciune, nelinişte, trădare, boală, cădere, suferinţă, tulburare, îngrijorare. De ce atunci când eşti trântit la pământ găseşti cuvinte suficiente să descrie acea stare iar atunci când bucuria e atât de mare de inima îţi sare din piept şi îţi taie răsuflarea, cuvintele parcă se opresc toate în gât? Nu poţi exprima bucuria la fel de bine ca şi tristeţea, zâmbetul parcă nu e la fel de puternic ca şi lacrima.

Şi ce pot face eu pentru Tine, Rege frumos? Când sunt acolo jos, în mocirlă, ştiu să strig, am resurse să îţi explic totul în mii de cuvinte. Dar… dar când mă ridici, privesc în jos şi îmi amintesc de tot ca de nişte ape care s-au scurs, atunci nu mai am cuvinte. Simt o linişte, o pace, o bucurie pe care nu o pot descrie. Toate cuvintele pe care le-aş găsi, oricât aş încerca nu pot să descrie ceea ce faci Tu şi frumuseţea cu care creezi lucrurile şi nu aş găsi suficiente cuvinte pentru a-Ţi mulţumi vreodată pentru că oricât de mult aş suferi, întotdeauna îmi dai o frântură de paradis, aici jos.

M-am îndrăgostit de Tine din prima clipă în care Ţi-am simţit privirea directă în ochii spunându-mi: „Copila mea!”. Zboruri de har am dus pe braţele Tale, dimineţi cu picuri de dragoste, zile îmbodobite cu îndurare şi nopţi pline de linişte. Este o pace care am ajuns să o cunosc în frântura aceea de paradis. Şi totuşi, cerul mi-e comoară. Şi totuşi, visez la tărâmuri îndepărtate. Şi totuşi ştiu că e mai mult decât această frântură. Şi totuşi, visez la cerul adevărat, acolo unde eşti Tu, acolo unde vreau să fiu şi eu.