Inimi bătrâne

Mai bate încă ceasul inimii, mai curge încă sânge prin vene. E pe jumătate vie, e pe jumătate stinsă. Trec anii, lovituri din toate părţile, e tot mai greu. De ce nu vii, Isuse? Mi-e mult prea greu.

Târziu în noapte, cu ochii fierbinţi înlăcrimaţi mai strig spre Tine, Tată. Durerea mă apasă, cuvintele mă dor. Timpul nu se opreşte şi strânge, strânge: lovituri, cuvinte grele, descurajări, răni, trădare, boală, suferinţă.

Mai bate încă ceasul, aşa târziu în noapte, cu grele, triste şoapte ce-mi spun chiar de aproape ce-am devenit: o inimă bătrână.

„Toţi suntem afundaţi în mocirlă, însă unii dintre noi privesc spre stele.” Oscar Wilde

Trăim într-o naţiune în care oamenii se lasă repede păgubaşi. Eu nu vreau să renunţ!

Cu inima sângerândă, cu carnea tăiată, cu mintea frământată, cu sabia lovindu-mă drept în faţă, cu neputinţa de zi cu zi, cu incertitudinea zilei de mâine, cu incertitudinea următoarei secunde, cu întreg trupul tremurând şi sfâşiat aleg să înaintez, aleg să merg mai departe pentru că: Ce fac soldaţii? Nu renunţă niciodată! Nu renunţă!

„Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.” Psalmii73:26