O țin în mână și-o privesc,
E-o simplă păpădie,
N-are un farmec pitoresc
Să faci din ea o poezie
Și totuși mă gândesc
Că e ceva în mâna mea,
Cu cât mai mult o tot privesc
Pe Dumnezeu Îl văd în ea,
Chiar de e mică, o vedeți,
E colorată ca un soare,
Și ochii înspre ea-i îndrepți
Chiar de-i o simplă floare,
Câmpul întreg e plin mereu
De păpădii neînsemnate,
Dar Îl auzi pe Dumnezeu
În vânt de-s legănate,
Cu capu-n sus și-n jos mereu
De soare luminate
Eu știu că Însuși Dumnezeu
E Cel ce le-a creat și-s minunate,
Nu te uita că ești prea mic,
Neînsemnat, un simplu om,
Ci cât din Dumnezeu e-n tin’,
El Te-a creat cu-n scop,
Nu te gândi că n-ai valoare,
N-ai farmec, frumusețe,
Ești prețios și dai culoare
Unei câmpii mărețe,
Valoarea Ta e-n Dumnezeu,
În El ești transformat,
Frumosul îl găsești mereu,
E oglindirea Lui în tot ce a creat,
Pe Dumnezeu Îl poți vedea
În fiecare chip de om,
Căci tot este lucrarea Sa:
Și tu, și-o păpădie și un pom,
Pe Dumnezeu Îl poți simți
În vântul ce adie
Și tot pe El Îl poți simți
Chiar atingând o păpădie.
Rămâi, te rog, încă o clipă
Te rog rămâi o clipă încă
Șoptește inima mereu,
Să mă mai strângi la piept o vreme
Iubite Dumnezeu,
Te rog rămâi în ceas târziu,
În clipe de durere,
Ești visul cel frumos din min’
Și-o dulce mângâiere,
Rămâi, te rog, încă o clipă
Șoptește inima mereu,
Nu știe oare însă ea
Că Tu nu pleci, ești Dumnezeu?