Lavinia Silvia Ciungan - “Inima își cunoaște necazurile și niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.” Proverbe 14:10

Miros de cer

Îmi intră-n păr miros de cer
Din florile înmiresmate
Dansând gingașe prin eter,
De soare luminate,

Prin susur blând de flori și frunze
De cer Tu imi vorbești
Și laudă îmi aduci pe buze,
Ființa îmi hrănești,

Curgând o rază de lumină
Pe chipu-mi plin de flori,
În inima-mi de ceruri plină
Cu dragoste cobori.

Strâng Cuvântul Tău în inima mea

Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Oh, câtă pace revarsă în ea, 
Și-l strâng cu putere în sufletul meu,
Îl cânt și-l rostesc atunci când mi-e greu,

Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
El poate distruge frica din ea,
Îl strâng cu putere în gândul meu,
E pace, iubire din Dumnezeu,

Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Să-și verse lumina din candela Ta,
Ființa să-mi învăluie cu prezența-Ți sfântă,
Atingerea să-Ți simt, odihnă să-mi aducă,

Strâng Cuvântul Tău în inima mea
Ca să nu păcătuiesc împotriva Ta,
Să mă învețe cum să Te pot urma,
Să-Ți cunosc glasul, voia și inima,

Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
Cea mai de preț comoară ce o pot avea,
Prin el îmi vorbești și mă-mbrățișezi,
În inima mea cu drag să Te-așezi.