Mă uit la flori
Și le privesc,
Zăresc comori
Ce se ivesc
În primăvară,
Vară, toamnă,
Iar gându-mi zboară
Și mă-ndeamnă
Fereastra mică
S-o deschid,
S-aud o muzică,
Apoi s-o-nchid,
Dar nu de tot,
Să pot s-ascult
O simfonie-n clocot
De demult,
Tărâm ceresc
Cu frumuseți de vis,
Crâmpei dumnezeiesc
Întrezăresc pe iris,
Sălbatică creație
Ce inima-nțelege,
Cu nesfârșită venerație
Stârnește-un dor de Rege,
E doar un vis,
Doar o frântură,
Al veșnicului paradis
C-o maiestuoasă partitură,
E-o frumusețe
În natură
Creată-n mii de fețe
Și pusă-ntr-o pictură,
Deschide ochii
Și privește
Flori îmbrăcate-n rochii
Și păsări cum hrănește,
Nu te-ndoi
De ce-a promis,
Căci El este cu noi
Pe munte și-n abis,
Iubire El revarsă
Peste creația Sa
Și Fața-i e întoarsă
Către mireasa Sa,
Comori în ceruri
Tu să strângi
Și-n fericite vremuri
Tu firea să ți-o frângi,
Căci unde e comoara ta,
În cer sau pe pământ,
Acolo ți-e și inima
În sfânt sau putrezit veșmânt,
Nu-nchide azi
Fereastra cerului,
Ci caută să-L lauzi
Pe Domnul universului.
Te iubesc
Răsună-n mintea mea două cuvinte
Și inima-mi se-mbracă în veșminte
De dragoste cu țesături de stele infinite,
Răsună-n mine cerurile sfinte,
Se spulberă tristețea dintr-o minte
Și sufletul înnoadă legăminte
De iubire, cu bucurii pe chip nemărginite,
Când dragostea își face zăcăminte
În gând de om iubit de un Părinte,
Ce-n inimi construiește așezăminte,
Și trupul meu tresare-n simțăminte
Când glasul Tău îmi spune: “Te iubesc!”.