Răsar în colț de rai lumini
Răsar în colț de rai lumini,
Făclii aprinse pe pământ,
O rugă se înalță printre spini,
E glasul sufletului frânt,
Răsar şi lacrimi pe obraz,
Se scurg năvală suferinți,
Oh Doamne, ia al meu necaz,
Te chem şi azi cu rugi fierbinți,
Răsar în colț de guri şi zâmbete,
Îți cântă primăvara-n chip de om,
Necaz dispare-n glas de râsete
Şi lăcrămioare cresc la umbra unui pom,
Răsar în cer şi pe pământ
Speranțe calde şi nădejdi pierdute
Izbândă-mi dai când sufli un cuvânt
Şi mâna Îți întinzi ca să-mi ajute.
“Cheamă-Mă în ziua necazului,
şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
Psalmul 50:15