Lavinia Silvia Ciungan - “Inima își cunoaște necazurile și niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.” Proverbe 14:10

Răsar în colț de rai lumini

Răsar în colț de rai lumini,
Făclii aprinse pe pământ,
O rugă se înalță printre spini,
E glasul sufletului frânt,

Răsar şi lacrimi pe obraz,
Se scurg năvală suferinți,
Oh Doamne, ia al meu necaz,
Te chem şi azi cu rugi fierbinți,

Răsar în colț de guri şi zâmbete,
Îți cântă primăvara-n chip de om,
Necaz dispare-n glas de râsete
Şi lăcrămioare cresc la umbra unui pom,

Răsar în cer şi pe pământ
Speranțe calde şi nădejdi pierdute
Izbândă-mi dai când sufli un cuvânt
Şi mâna Îți întinzi ca să-mi ajute.


“Cheamă-Mă în ziua necazului,
şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
Psalmul 50:15

Crini are pe față

Ca un crin din văi răsare dulce azi femeia sfântă,
De-un miros plăcut şi tare din psaltiri ne-ncântă,
Flori de crin pe chipul ei, flori de crin în mână,
Flori de crin fără temei, flori de crin adună,

Ca un crin în jur la spini se ridică ea din vale,
Dulce azi femeia sfântă, biruind pe cale,
Flori de crin pe chipul ei, chip de sfântă viață,
Lacrimi curg din ochii ei, crini are pe față,

Ca un crin, o floare albă, dulce şi strălucitoare,
Înfloreşte azi femeia pură şi biruitoare,
Flori de crin pe chipul ei, înger în lumină,
Rugăciuni în casa ei chipu-i însenină.


“Ca un crin în mijlocul spinilor,
aşa este iubita mea între fete.”
Cântarea Cântărilor 2:2