Melodie cerească

Odihna ei stătea în cuvintele pline de putere, pline de mângâiere, pline de speranță, pline de tot ceea ce lipsea din sufletul ei. Cuvinte pe care le găsea într-o carte veche, cu coperți negre, aspre, crăpate și zbârcite de atâta atingere, de atâta folosire a ei. Cuvinte scrise de o mână dumnezeiască, capabile să cucerească un suflet de om și să o facă să simtă, cu întreaga făptură, vibrațiile unei dragoste invizibile, vibrațiile unei atingeri reale.

Simțea ritmuri de melodii în trupul ei, simțea vibrații pulsând neîncetat în mintea ei. Erau note necunoscute, erau sunete transmise pe portative invizibile. Străbăteau cerul, străbăteau aerul și se așezau pe creștetul capului ei. Dintre toate, o alegeau pe ea. Dintre toți, ea era cea cuprinsă de melodie. O melodie atât de puternică încât era copleșită. O fascina pur și simplu.

Acolo, în prezența Tatălui, se despărțea cu totul de lumea aceasta și se ridica pe brațe de îngeri. Era purtată cu atâta grijă și rafinament încât nicio umbră de spini nu putea atinge trupul ei, niciun fir de răutate nu se atingea de sufletul și mintea ei și nicio clipă de amărăciune, durere sau tristețe nu se lăsa așternută pe inima ei.

Acolo, niciun străin nu se putea amesteca în bucuria ei.