Adeseori mă gândesc…

Adeseori mă gândesc și nu reușeșc să-mi amintesc cu exactitate clipa când s-a întâmplat, nici ora, nici ceasul primei întâlniri. Nu îmi amintesc primele cuvinte pe care mi le-ai adresat și nici primele cuvinte pe care ți le-am adresat. Nu îmi amintesc primul salut, nu îmi amintesc cum, unde, când Te-am văzut pentru prima dată, când Te-am simțit pentru prima oară.

Adeseori mă gândesc și îmi amintesc cum am început să Îți cunosc parfumul, să Îți cunosc numele, dar încă nu Te cunoșteam. De multe ori Îți simțeam aroma în ușoare adieri de vânt, de multe ori Îți simțeam ochii urmărindu-mă cu privirea, dar nu Te zăream nicidecum. Poate că Te ascundeai rapid sau poate că eram distrasă de alte lucruri și nu Te recunoșteam.

Adeseori mă gândesc și constat că nu a fost dragoste la prima vedere, ci zi după zi mă cucereai puțin câte puțin, până ce inima îmi fusese captivată, absorbită de iubirea Ta. Începeam să Te iubesc și eu, să Te doresc, începeam să văd tot mai mult din farmecul Tău. Mă atrăgeai, mă copleșeai. Doream pe zi ce trece tot mai mult din Tine, doream să fiu cu totul a Ta, doream să mă poți ține în brațe o viață întreagă, să mă odihnesc la pieptul Tău.

Adeseori mă gândesc la zilele în care eram cuprinsă de spaimă, de frică, de singurătate, de nesiguranță, de îndoială. Zile în care inima îmi bătea cu putere la orice sunet mic și tresărea la orice mișcare necunoscută, zile în care eram trântită în mocirlă și nu era nimeni să mă ridice, să mă curețe. Eram speriată atât de tare încât credeam că acel sentiment nu va trece niciodată. Tânjeam după pace, după liniște, după odihnă. Tânjeam după clipe de siguranță, de alinare, de mângâiere și nu era nimeni să îmi ofere. Dar mi-am adus aminte de Tine, mi-am adus aminte că Ți-am mărturisit dragostea mea, credincioșia mea. Aveam impresia că m-ai părăsit, că nu mă mai vrei, că m-ai uitat. Nu-Ți mai simțeam prezența și tremuram în singurătatea mea. Întotdeauna mi-ai spus să fac un pas prin credință și vei fi acolo, dar eram prinsă, nu mă puteam mișca, până ce într-o zi, inima a început să tremure atât de tare încât a zguduit întreg trupul și pasul cerut a fost făcut. Am început să văd și să iubesc felul cum mă țineai noaptea în brațe, atunci când sufletul îmi era chinuit și încercat, să iubesc zilele în care îmi șopteai că mă iubești, că ești lângă mine, că nu am de ce să mă tem, să iubesc felul Tău de a mă privi, să iubesc cuvintele Tale și să stau de povești cu Tine, să iubesc adierile de vânt pline de mireasma Ta, să iubesc plimbările cu Tine seara târziu și dimineața devreme, să iubesc felul Tău de a mă surprinde întotdeauna și de a îmi umple sufletul cu bucurie, să iubesc …

Adeseori mă gândesc la ziua în care am făcut legământ cu Tine, în care ai făcut legământ cu mine, ziua în care mi-ai spus: „nu te teme, cu nici un chip nu te voi părăsi!” și am fost a ta pentru totdeauna.