Se simte goală…

Trupul vibrează de frământarea nopții. Odată cu dimineața, frăgezimile străvezii ale necunoscutului se răsfrâng cu agitație peste cap. Mintea flămândă după hrană e încetinită de ochii obosiți de paloarea incandescentului apăsător al viselor. Gânduri zburdalnice se rostogolesc din zvâcnituri de mândrie și se ciocnesc de smalțul smereniei reduse. Inima murmură după zilele de odinioară, după culoarea sângelui proaspăt născut și scurs prin vene. Magnetice priviri încolțesc camera plină de sudoarea concentrării. Radiază soarele prin pete de scântei fluorescente. Organe însetate după ape alinătoare și făcătoare de bine. Noroiul stă în borcane doar pentru a fi aruncat și nicidecum pentru a fi mâncat, dar nimic nu se compară cu inocența trandafirului alb din paharul transparent, rezemat de o bucată de lemn crud. Redu-mă la tăcere și înviorează-mă! O stropitură de amintire licăritoare trezește emoții calde și cutremurătoare. Împânzită de marșul cugetului îndrăzneț se acoperă cu pătura purității de odinioară. O lacrimă o trezește din somnul morbid și îi spală închipuirile deșarte. Un dor se desparte din partea superioară a creștetului ei și se reunește cu mica imaginație a copilăriei regăsite.

Are nevoie de dragoste.

            Mă îndreptam spre casă. Eram obosită, slăbită și privirea îmi era îndreptată în jos. Mă uitam cu atenție la micuțele urme de pași lăsate pe zăpada proaspăt așezată. Le-am urmărit timp de mai multe minute când într-un final m-am gândit să-mi ridic privirea și să văd cine se ascunde în spatele acestor pași micuți. Era un copil în jur de vreo nouă anișori care se plimba pe străzile orașului când deodată se oprește în fața unui magazin, privirea fiindu-i atrasă în mod irezistibil de ceva ce se afla în vitrină. Stătea acolo, cu fruntea rezemată de geamul de sticlă și se uita fix înăuntru. Mă apropiam încet de el, dar până să ajung, acesta s-a depărtat de geam și a intrat înăuntrul magazinului. Eram și eu acum în fața vitrinei și căutam să văd ceea ce i-a atras atenția copilului. Nu puteam vedea decât o mică decorațiune de iarnă, dar dintre toate îți atrăgea atenția un mic glob de cristal așezat pe un butuc. Mă întrebam dacă acesta era oare obiectul ce i-a atras atenția copilului și pe când mă întrebam eu aceasta, am văzut cum o vânzătoare din magazin vine și ia globul de cristal punându-l în mâna copilului. Ochii lui se făcură mari și fața îi radia de fericire la atingerea lui. Înăuntrul lui era un mic sat acoperit de zăpadă iar deasupra lui vegheau mulțimi de îngeri. Copilul scutura întruna globul pentru ca fulgii de zăpadă să se miște. Mă uitam și eu la el și eram uimită de ceea ce vedeam.

           Era un glob de toată frumusețea! Îngeri, îngeri, îngeri peste tot… satul era acoperit de mulțimea de îngeri.

           Mi-am ridicat ochii spre cer și am șoptit: Sunteți aici îngerilor? Știam că sunt acolo, știam că Dumnezeu se îngrijește de pământ, știam că măreția Lui nu poate fi cuprinsă și puterea Lui nu poate fi învinsă. Cu apele Își întocmește vârful locuinței Sale; din nori Își face carul și umblă pe aripile vântului.” Dumnezeu era în vântul ce îmi bătea în față chiar acum și știam… știam că nimic nu se compară cu grandoare Lui. El face „să tâșnească izvoarele în văi și ele curg printre munți.” El adapă la ele toate fiarele câmpului și „în ele își potolesc setea măgarii sălbatici”. „Păsările cerului locuiesc pe marginile lor și fac să le răsune glasul printre ramuri. Din cămările Sale de sus, El udă munții; și pământul se satură de rodul lucrărilor” Sale. „El face să crească iarba printre vite și verdețuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea pâine și vin, care înveselește inima omului; untdelemn, care face să-i strălucească fața, și pâine, care-i întărește inima. El a făcut luna ca să arate anotimpurile; soarele știe când să apună.” El „aduce întunericul și se face noapte; atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare. Când răsare soarele, ele fug înapoi și se culcă în vizuinile lor. Dar omul iese la lucrul său și la munca lui, până seara.” Cât de minunate sunt lucrările Domnului și pe toate le-a făcut cu înțelepciune. Toate aceste viețuitoare Îl așteaptă, ca să le dea hrana la timp. Le-o dă El, ele o adună; Își deschide El mâna, ele se satură de bunătăți. Își ascunde El fața, ele tremură; le ia El suflarea, ele mor și se întorc în tărâna lor. Își trimite El suflarea, ele sunt zidite și înnoiește astfel fața pământului. „El privește spre pământ, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă.” La atingerea Lui totul se transformă. Te uiți în jur și poate că ești frustrat de tot ceea ce te înconjoară. Vezi boala, suferința, nenorocirea multor oameni și poate te întrebi unde este El atunci? Unde e mâna Lui? El e acolo, te asigur, El e acolo! Dumnezeu e mare indiferent dacă El își întinde mâna spre tine și te vindecă sau Își trage mâna și tu începi să tremuri. Dumnezeu e MARE! Poate vezi multă înșelăciune, furt, trădare și te întrebi de ce Dumnezeu nu face nimic cu oamenii aceia? De ce nu-și arată puterea Lui astfel încât ei să tremure? De ce oamenii corecți nu sunt apreciați? De ce oamenii cinstiți și onești nu câștigă, nu se afirmă? De ce întotdeauna cei care trișează ajung să fie pe primul loc? Îți spun un singur lucru: poate că din cei câțiva care te înconjoară în încăperea unde te afli, poate că din zecile, sutele și miile care se află în tot orașul tău, poate că din milioanele care se află în țara ta și poate că din miliardele de oameni care se află pe pământ, Dumnezeu se uită la tine, iar tu ești singurul de care nu are de ce să îi fie rușine.… nu are de ce să îi fie rușine și asta e tot ce contează. 

            Oboseala mă apăsa tot mai mult. Mi-am coborât ochii spre pământ și mi-am continuat drumul spre casă.