Muzici de sticlă

Pe străzi de sticlă, cu pași tăcuți făcuți fragil,
pășesc în ritmuri de lumină, mă-ndrept spre cer.

Se sfarmă uneori pământul
și mii de cioburi mă-nconjoară,
atunci când trupul vor să mi-l străpungă,
o mână le împinge cu putere toate.

Un înger cântă, iar ele brusc, subit
se prăbușesc în jurul meu, și-apoi
începe melodia tristă a lor,
micuțele cristale pline de spini.

E amărât pământul cel zdrobit,
e tristă iarba cea cu așchii,
care se zbat și ticăie și se smucesc să mă atingă,
iar trupul Lui răsună-n picuri purpurii
și cad și urlă, spălând cu grijă al meu venin.

Ecoul sunetelor false se stinge încet, încet,
iar melodia sângelui etern,
răstoarnă-n puritate al meu suflet stingher.