Există un loc minunat, plin de taină, de mister înăuntrul omului. E un loc unde cuvintele de cele mai multe ori nu au accesul. Un loc unde literele nu-și croiesc drum ci mai degrabă un loc unde sunetele își fac apariția pe ritmuri și melodii colorate, unde râsetele scot note interesante și pauzele tăcerii unui zâmbet dau farmec cântecului. Este un loc plin de urme. Găsești peste tot urme ale unor pași făcuți cu credință, pași făcuți cu bucurie, pași luminați, pași plini de speranță,  pași plini de frumusețe, pași plini de entuziasm. E un loc al odihnei sfinte, a păcii, a liniștii din urma furtunii, a bucuriei depline.

Atunci când pășești prin acest loc necunoscut nu poți decât să te bucuri, să te bucuri și să te bucuri. E locul unde gura ta e pecetluită și e locul de unde trupul tău începe să vorbească. Un râs poate înlocui un cuvânt și un zâmbet poate înlocui o încurajare. E un loc unde armonia se face cel mai bine prin tăcere, ca mai apoi să poți transmite ceea ce e înăuntru, dar nu în cuvinte pentru că ele nu sunt acolo. Ceea ce poți lăsa în urma ta sunt pași… o mulțime de pași. Oamenii vor trece pe unde au trecut pașii tăi și vor putea simți credința și liniștea cu care au fost făcuți, oamenii vor putea trece pe lângă pașii tăi și să fie atrași de magnetul speranței și a frumuseții lor, iar unii oameni poate nu vor trece nici pe unde au fost ei făcuți, nici pe lângă ei, dar vor fi atrași de sunetul entuziasmului, a bucuriei, a râsetelor cu care au fost făcuți. 

Pășește dinspre necunoscut înspre lumea perceptibilă de afară și lasă ca gloria Lui să se răsfrângă asupra celor din jur în mii și mii de particule de lumină cerească.

“Scoală-te, strălucește! Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine.” Isaia 60:1