Când vor suna clopoțeii se vor deschide porțile cerului și mireasa va intra. Vom vedea pe Mire și ne vom minuna de frumusețea Lui.  Va fi o zi în care vom cânta împreună cu îngerii. O zi plină de exaltare, glorie, înflăcărare în care cu deplină venerație ne vom închina la picioarele Mirelui. Dar până atunci fugi pentru viața ta! Toată sensibilitatea s-a dus. Oamenii se luptă unii cu alții, se calcă în picioare, se batjocoresc, se judecă. Într-o clipită din ochi tot binele s-a retras, a dispărut.

“Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” Luca 6:31

Dumnezeu vrea mai mult, mai mult…

Frustrare, dezamăgire, supărare, greșeli, mânie. Cauți pe altcineva pe care să dai vina? Iubește! Cauți pe altcineva care să fie mai bun ca cel de lânga tine? Iubește! Cauți impecabilitate în oameni? Iubește! Cel de lângă tine nu e de vină, cel de lângă tine nu e mai bun ca un altul, cel de lângă tine nu e impecabil, dar tu… iubește-l!  “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.  Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!” Matei 22:39, Osea 6:6;

Iubește, iubește, iubește tot mai mult.

“… în ziua aceea, cerurile vor trece cu un zgomot șuierător, iar elementele aprinse de mare căldură se vor topi și pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse.” 2 Petru 3:10 Dar curând vom merge acasă…  

Frică, durere, încercări, slăbiciune. Încrede-te în El căci: “Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate.” Psalmul 34:19 și curând vom merge acasă. Nu puține, nu limitate necazuri, nu vei putea fii întotdeauna puternic, plin de credință, încrezător și fericit ci vei avea parte de multe necazuri, multe. Vei fi poate pe punctul de a renunța, de a ceda, de a te înmuia, vei deveni fără putere, vei deveni atât de slab încât doar o minune ar putea să te pună din nou pe picioare, iar El îți spune: “Harul meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 2 Corinteni 12:9

 Harul Lui, harul Lui… 

“Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat ce a dat peste voi; dimpotrivă, bucurați-vă întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți la arătarea slavei Lui.” 1 Petru 4:12-13

Timpul se scurge și curând vom merge acasă, dar până atunci ești aici pe pământ. Trăiește fiecare zi îndrăgostit și îndrăgostită de El. Atinge inimile oamenilor din jur cu bunătate, intră în mințile oamenilor cu pace, vorbește oamenilor din jur cu apreciere, lucrează cu credincioșie și iubește, iubește, iubește ca atunci când clopoțeii vor suna și porțile cerului se vor deschide, Mirele să se uite la tine și să se minuneze de frumusețea ta.

Se apropie din nou, aceeași încercare. O văd venind. Îi cunosc începutul, îi cunosc sfârșitul. Începutul e apăsător, sfârșitul e plin de mângâiere, dar cu toate acestea îmi este greu să mă încred în El de parcă sfârșitul acum ar putea fi un altul, de parcă mângâierea și mulțumirea acum s-ar opri undeva pe drum și nu m-ar ajunge. Aceleași întrebări se cuibăresc în mintea mea: Oare ce voi face? Cum voi putea să trec din nou pe acolo? Care va fi rezolvarea? Va fi oare o rezolvare? Nu din nou! Te rog, Doamne, nu din nou! Voi mai putea trece pe acolo? Voi mai putea suporta încă o dată totul? Nu din nou, Doamne!

De ce toate acestea? De ce din nou? Nu știu, dar El știe! Cât timp? Nu știu, dar El știe! Sfârșitul îmi va aduce toate răspunsurile. Dacă aș putea cumva să sar peste tot și să ajung la final, dar nu se poate. Aș pierde cuprinsul, aș pierde poate esențialul și nu aș rămâne cu nimic. Dacă aș putea cumva să scap de toate întrebările, dar fără ele nu aș primi răspunsuri pentru că orice răspuns are înainte o întrebare. Știu că totul este pentru a rămâne cu ceva, a învăța ceva, știu că totul este pentru ca bucuria ce va urma să fie simțită cu adevărat, știu că totul este pentru ca mulțumirea să fie îndreptată spre El, știu că totul este pentru că fără de El nu putem face nimic. Știu că e cu mine, știu că îmi poartă de grijă, știu că totul se va rezolva și totuși… și totuși îmi zic: „Nu din nou, Doamne… ” O ușoară frică își face apariția de fiecare dată și ar vrea să mă cuprindă cu totul și să mă ducă pe drumuri cunoscute de ea. Dar este dragostea Lui care mă poartă și este dragostea Lui care te poartă. Din nou? Da! Din nou și din nou mă va sprijini și te va sprijini! Este dragostea Lui care alungă frica, care alungă neliniștea. Este dragostea Lui care îți dă încredere din nou și din nou.

Dumnezeu este MARE! Nu pentru că te ajută, nu pentru că te vindecă, nu pentru că îți poartă de grijă, nu pentru că îți ascultă rugăciunile, nu pentru că îți binecuvintează viața, nu pentru că lucrurile îți merg bine, nu pentru că este de fiecare dată lângă tine când ai nevoie de ajutor, de o mângâiere, de un răspuns, nu pentru că te umple de dragostea Lui, harul Lui, pacea Lui, liniștea Lui, bunătatea Lui, credincioșia Lui, nu. Dumnezeu este MARE pentru că așa este El, pentru că așa va fi întotdeauna oricare ar fi cursul lucrurilor. Dumnezeu este mare, Dumnezeu este puternic, Dumnezeu este stăpân!

… aș vrea să-L slujesc pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce îmi face… aș vrea să fiu disperată după El, să înmoaie sufletul meu, aș vrea să mă predau cu totul, vreau să Îl cunosc tot mai mult, tot mai mult pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce îmi face… aș vrea ca voia Lui să se facă în viața mea…  

“Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” Psalmul 62:5