Inimă cucerită

Recitea niște versete din Biblie și cuvintele pline de miresme îl învăluiau, iar frica începea să dispară puțin câte puțin. Era o frică născută din neliniște, dar acum Îl simțea pe El cum inundă sufletul lui cu liniște. Era o frică născută din războaie duse de-a lungul vieții cu mintea lui, cu sufletul lui, cu cei din jur, dar acum Îl simțea pe El cum asediază trupul lui și armele cad jos, pacea începe să-și facă apariția. Era o frică născută din ură, ură ce a apărut în urma nedreptății acestei lumi, ură care a ocupat un loc fruntaș în cugetul lui, dar acum dragostea pătrundea prin toate mădularele și punea stăpânire pe noi și noi teritorii. A ajuns la inimă, a început să o răscolească, să o deranjeze, să o stârnească, să o trezească și în final să o cucerească.

Inima îi fusese cucerită.

Toată frica dispărea rând pe rând la fel cum picurii de sânge curgeau rând pe rând din trupul lui Isus. Odată ce l-a cucerit nu mai putea să se îndoiască. Era Dumnezeu și dragostea Lui nu pleacă. Nu putea fi neliniștit că s-ar putea cumva să nu țină mult toate astea, nu putea fi neliniștit că El s-ar putea să-i vorbească tot mai puțin, nu putea fi neliniștit că s-ar putea ca într-o zi El să dispară, să-și găsească alt suflet, nu putea fi neliniștit întrebându-se oare ce a văzut la el? Oare în ciuda a tuturor imperfecțiunilor lui mai poate găsi în el ceva care să-l dorească? Nu, pentru că dragostea Lui nu e dragoste de om, pentru că de dragostea Lui nu te poți îndoi, pentru că odată ce ți-a cucerit inima ești sigur că va fi al tău pentru totdeauna.