Tot ce mă înconjoară sunt forme, lumini, ziduri, întunecimi, corpuri, culori, figuri, non-culori, transparențe și opacități, liniaritate și circularitate. Toată materialitatea ce se găsește în jurul meu, concretul și realul, palpabilul, opacul, nepătrunsul în prezența luminii produce umbre. Fiecare obiect, clădire, arbore, animal, plantă, corp uman și corp material când este în lumină creează umbră.

Îmi amintesc atunci când eram copil și mă jucam cu umbra mea, mă jucam cu umbrele celorlalți. Mă enervam când în orice parte mă uitam ea era mereu lângă mine, nu puteam scăpa de ea, dar mă bucuram când puteam călca pe umbra altuia.

Umbra întunericului iasă atunci când lumina pătrunde în tine. Umbra întunericului e mereu lângă tine, lumea invizibilă a întunericului e mereu prezentă și nu poți scăpa de ea, dar odată ce lumina a pătruns în tine, aceasta e afară din tine, afară, lumina a scos-o afară, nu mai e întunericul înăuntru ci e umbra de afară. Poate îți amintești mereu de ea pentru că e mereu lângă tine, pentru că poate o dată a făcut parte din tine, dar sunt două modalități de a scăpa de aceste umbre ale întunericului. Una este aceea de a te cufunda  cu totul în întuneric și a te lăsa pătruns cu totul în el și astfel umbra nu se mai vede, dar te vei simți izolat, gol, fără nici o direcție, orb, umbra fiind tot acolo defapt și vei deveni conștient de ea din ce în ce mai mult, iar alta este să pășești sub o altă umbră, sub umbra crucii Domnului Isus unde umbra ta va fi pătrunsă de umbra Lui, pe a ta nu o vei mai vedea, dar acolo te vei simți în siguranță, ocrotit, vei avea o direcție, vei avea claritate, acolo umbra ta nu va mai exista, se va contopi cu umbra Lui.

„Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.” 2 Samuel 22:29

Noe! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. El a căpătat îndurare înaintea Domnului, Dumnezeu i-a vorbit şi “Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”[1] Tot, absolut tot, începând cu strângerea lemnului de gofer, respectarea măsurătorilor întocmai şi terminând cu adunarea perechilor de animale. Era disperat după El şi văd asta pentru că în mijlocul unei generaţii pline de răutate, atunci când Domnul a ajuns chiar să-I pară rău că a creat omul şi să Se mâhnească în inima Lui, totuşi Noe a căpătat îndurare. A început să construiască o corabie pentru un potop ce avea să vină şi poate că oamenii în răutatea lor îşi băteau joc de el şi poate îl credeau şi nebun. “Ce potop?” Dar el a făcut tot ce-I poruncise Domnul, tot.

Iov! Citesc despre el şi nu pot să nu observ cât de disperat era după Dumnezeu. “Şi omul acesta era desăvârşit şi drept. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.”[2] Deşi atunci când Domnul l-a dat pe mâna Satanei și soţia lui i-a spus să blesteme pe Domnul şi să moară, acesta a ales mai degrabă să-i spună că vorbeşte ca o femeie nebună decât să facă un asemenea lucru lui Dumnezeu. Era disperat după El. Era disperat şi văd asta pentru că suspinele îi erau hrana de toate zilele, nu era în siguranţă, nici în linişte, nici în odihnă, se sătura de frământări până în dimineaţă, zilele lui se duceau fără nădejde, era dezgustat, dar totuşi disperat după El. Nu putea fără El, nu putea nicio clipă. “Făcusem un legământ cu ochii mei şi cum mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare?”[3] În toate căuta să-I placă Domnului, făcea totul de dragul Lui. Ştia că El poate totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Lui, avea o încredere neclintită în El, pentru că era disperat după El!

Eu! Mă uit la mine şi aş vrea să citesc despre mine. Aş vrea să citesc şi să observ că sunt disperată după El.

Tu! Mă uit la tine şi aş vrea să citesc despre tine, omule. Aş vrea să citesc şi să observ că eşti disperat după El.

Eşti? Eşti disperat după Creatorul Tău?

Tu trebuie să ai propria ta poveste! Dumnezeu vrea să te folosească!

“alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:14

Noi suntem din Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să fie în noi. Suntem fii și fiice de Rege și având statutul acesta, “după îndurarea care ne-a fost arătată, noi nu cădem de oboseală.”[1] Ar trebui să fim ca unii care au renunțat cu totul la lucrurile rușinoase, la lucrurile ascunse, la lucrurile care nu sunt demne de copil de Dumnezeu. Ar trebui să porți în tine lumina Lui și aceasta să strălucească în inima ta. Ar trebui să porți în tine puterea Lui și aceasta să vibreze și să miște totul în trupul tău. El e comoara ta! Isus e comoara ta! El trebuie să fie comoara ta!

Comoara o purtăm într-un trup de lut, într-un trup fragil, un trup care poate fi rănit, un trup sensibil, vulnerabil. „Suntem întristați în toate felurile, dar nu la strîmtorare; nevăzînd nici o ieșire, dar calea nu ne este cu totul închisă; persecutați, dar nu părăsiți; trîntiți jos, dar nu distruși.”[2] Vasul format din lut se poate deteriora, deforma, poate fi sfărâmat, spart, ciobit, dar comoara dinăuntru nu poate fi distrusă. Și cine pune comori în vase de lut? Ce împărat își depune aurul, argintul, bijuteriile și tot ce are mai de preț în vase de lut? Nimeni în afară de El, Împăratul împăraților; El s-a uitat la ceea ce ești și deși ești doar un vas de lut te-a socotit vrednic de a pune în tine din El, de a te lăsa să porți în tine o comoară. „Dar comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nespus de măreață să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.”[3] Ai grijă de ea și binecuvintează și pe alții cu ceea ce a pus în tine! Ceea ce e în tine, e meritul Lui!

„Te vreau comoară într-un vas de lut, într-un trup creat de Mine, pentru Mine. Nu te uita la el că e slab, că e cuprins de boală, de durere, nu te uita la el și te îngrijora! Fii liniștit, omule! Totul este în mâinile Mele.”

Numele Lui aduce viață! „Sîntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea și căutăm să-I fim plăcuți, fie că rămânem acasă, fie că sîntem departe de casă.”[4]

Du-mă într-un loc unde Te pot vedea față în față și vorbește-mi!