Te vreau ca-n zilele de post…

 “Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Isaia 58:5

Mergeam pe stradă și îl văd din nou. Același bătrânel, aceleași haine, același loc, același lucru făcea: întindea mâna pentru ca cineva să se îndure și să primească ceva bănuți, dar ziua era o alta. Am trecut pe lângă el de mai multe ori în ultimul timp, același gând mereu: să-i dau? Să nu-i dau? Și treceam pe lângă el fără să fac nimic, dar astăzi nu, astăzi nici nu am stat pe gânduri. E zi de post și vreau ca postul meu să fie primit înaintea Lui, nu? “Iată postul plăcut Mie: … şi nu întoarce spatele semenului tău.” Isaia 58:7 Am scos portofelul și m-am gândit să recuperez și zilele din trecut în care nu am făcut nimic așa că i-am dat mai mulți bani.

Într-o altă zi am mers să cumpăr ceva de mâncare. Am zis că pe urmă merg într-un parc din apropiere să citesc. De cum am ieșit din alimentară am văzut-o. Era acolo jos la intrare într-o cofetărie, ea, frumoasa! Deja mă gândeam. Am ocazia să vorbesc cu ea, dar iar poate nu am curajul. Nu știam cum să vorbesc. Mă apropiam de ea și a început să se uite la mine. I-am zâmbit ca ultima dată și se uita la mine mirată. Mi-a zâmbit și ea pe urmă. Voiam să vorbesc cu ea dar nu știam cum. S-a uitat la mine și mi-a zis:

-N-ai să-mi dai și mie ceva bani?

Neînțelegând am întrebat-o din nou ce a spus.

-Să-mi dai și mie ceva bani să-mi iau o margarină. Am văzut că avea lângă ea o pâine feliată și nu prea eram atentă în rest. Am scos portofelul și i-am dat ceva bani. Mi-a mulțumit și eram gata să plec când ceva mă ținea acolo.

-Cum te cheamă? Am întrebat-o. Mă gândeam că măcar atâta să știu.

-Crina!

-Eu sunt Lavi, îmi pare bine.

-Și mie.

-Ești frumoasă! I-am spus.

-Mulțumesc!

Mi-a zâmbit și m-am întors că plec. Eram bucuroasă puțin că am reușit să aflu cum o cheamă. Mergeam înspre parc și mai multe acțiuni din ziua aceea îmi treceau prin minte. De ce nu am curajul să vorbesc? De ce nu am curajul să fac ceva? De ce tot stau așa? De ce nu sunt în stare să leg trei cuvinte atunci când trebuie? Mi-am adus aminte că am ciocolată la mine. “I-aș fi dat din ciocolata mea…” mă gândeam să mă întorc și să-i dau ciocolata, dar nu am făcut-o. Pe urmă mă gândeam că am mâncare și am zis că și ea mânca. Mi-a venit ideea să o chem să mănânce cu mine, să-i dau din ceea ce am cumpărat eu, să stăm în parc pe o bancă să mâncăm amândouă. Deja eram aproape de parc și am zis: mă întorc! Dar nu am făcut-o. Mai merg puțin și mă întorc brusc! Trebuie să o fac!!! M-am întors și mă îndreptam spre locul unde era ea. Mă gândeam la ce să-i spun, cum și mă rugam să accepte. Am ajuns la colț și prima oară nu am văzut-o, mi-am zis că poate a plecat și nu mai e, am pierdut din nou șansa, dar nu, era acolo. Am mers la ea și mă uitam la ea, iar ea se uita așa la mine, până când am început:

-Ceau, tot eu sunt! Am ceva mâncare la mine și mă întrebam dacă nu ai vrea să vii cu mine în parc pe o bancă să mâncăm împreună?

M-am uitat în jur și era doar pâinea feliată, altceva nu mai era. S-a ridicat din sacul ei de dormit și a început să vină cu mine.

Am ajuns în parc și ne-am așezat amândouă pe o bancă, iar eu am scos din geantă mâncarea. Am început să fac sandwich-uri, primul i l-am dat ei și al doilea l-am mâncat eu. Pe urmă încă unul și încă unul. Povesteam și râdeam amândouă. Între timp am vorbit cu ea de Dumnezeu și mi s-a deschis puțin încât să-mi spună o mică părticică din trecutul ei. Stăteam acolo pe bancă și mă gândeam:  “Iată postul plăcut Mie: … împarte-ţi pâinea cu cel flămând.” Isaia 58:7

Am plecat de acolo cu așa o bucurie. A fost un mod incredibil de a încheia o zi de post, a fost o cină cum nu am mai avut parte în viața mea.

În zilele de post ești atent la cuvintele tale, în zilele de post ești atent la oamenii din jur, în zilele de post nu vrei să te cerți, nu vrei să vorbești urât, nu vrei să faci ceva greșit. “Iată postul plăcut Mie: … dezleagă lanțurile răutății.” Isaia 58:6 În zilele de post te porți frumos cu oamenii din jur, cu frații tăi, cu surorile tale. Dacă îți cere cineva ceva cu mare plăcere accepți doar vrei să fie primit postul tău, nu? În zilele de post te rogi mai mult, citești mai mult Cuvântul Lui. În zilele de post te străduiești să fii așa cum îți cere El și de multe ori reușești, deci ești capabil, deci poți! Și ai putea să trăiești așa în fiecare zi, absolut fiecare zi a vieții tale.

”Așa te vreau! Te vreau ca-n zilele de post… ”

“Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” Isaia 58:9-11