M-am gândit la tine, dar n-am făcut nimic

Iasă din tramvai, toți se feresc din calea ei, trece pe lângă mine și se pune jos, undeva lângă un chioșc cu ziare. Toți din tramvai o urmăresc cu privirea până ce acesta pleacă din stație.

E undeva în spatele meu, mă întorc și mă uit la ea. Stă ghemuită pe cimentul rece și se droghează cu aurolac. Hainele îi sunt atât de murdare, iar părul îi este acoperit cu o căciulă groasă, de lână, de culoare maronie.

Am ciocolată. Oare îi place ciocolata? Aș merge la ea să o întreb.

Lângă chioșc este o florărie. Proprietarul acesteia iasă nervos și se îndreaptă spre ea. O apucă brutal cu mâinile și o trage sus, o împinge, dându-i palme peste spate și îi spune: ”Du-te de aici, m-am săturat să mă droghez. Du-te să nu te mai văd, m-am săturat să ajung acasă mai drogat ca tine.” Ea s-a îndepărtat de stație și s-a așezat lângă un stâlp. Continua să se drogheze.

Aș veni lângă tine. Ți-aș da din ciocolata mea, te-aș întreba cum te cheamă. Cred că o să am niște haine să-ți fie bune, m-aș împrieteni cu tine. Cum să fac să ne mai întâlnim pe urmă? Vreau să-ți spun de dragostea Lui! Telefon nu ai. Am putea stabili un loc, o oră anume în fiecare zi să te văd, să te ajut. Te-aș duce la biserică.

Se ridică și încearcă să revină, dar bărbatul o vede din nou și strigă: ”Du-te de aici, du-te să nu te mai văd. Te bat!” și îi arată pumnul, ”Te bat!”. Fata s-a oprit din mers și stătea nemișcată. Mă uitam la ea.

Ești frumoasă! Ești frumoasă, știi asta? Mai frumoasă ca ele, mult mai frumoasă! Chiar dacă hainele nu spun asta, chiar dacă părul nu ți se vede, chiar dacă fața ți-e acoperită de mizerie. Ochii tăi atât de negri și tenul tău creol atât de uniform, forma feței tale de o simetrie impecabilă, nasul, buzele se încadrează la fix în ea. Dumnezeu pe tine te vrea! Dumnezeu pe tine te vrea! Dumnezeu pe tine te vrea! Răsuna asta în capul meu la infinit parcă. Dumnezeu pe tine te vrea!

Lacrimi au inundat ochii mei. Stăteam nemișcată și priveam la ea. N-aveam putere să înaintez spre ea, n-aveam putere să vorbesc cu ea.

”Du-te de aici, du-te să nu te mai văd”, din nou bărbatul striga la ea.

”Dar vreau și eu să iau tramvaiul.”, spuse ea.

”Să te urci în el și să te tot duci! Să te duci la gară, să nu te mai văd pe aici!”, încheie acesta.

Dacă urci în tramvaiul meu am să vin să vorbesc cu tine. Îți dau ciocolată, toată ți-o dau! Poți să rupi cu mâna ta și o să rup după tine, o să mănânc după tine să vezi că mie nu mi-e silă. Unde ai pus tu mâinile, am să le pun și eu! O să-mi spui cum te cheamă, o să vorbim…

Pentru moment ruptă de realitate cu gândurile mele, am pierdut-o din priviri. M-am uitat în jur și nu am mai văzut-o. Unde ești prințeso? Am zărit-o într-un final. Se îndepărta de stație. Nu pleca! Urcă în tramvaiul meu! Nu pleca! Unde mergi prințeso? Nu pleca! Prea târziu.. A dispărut după colț..

Sosește tramvaiul, urc în el singură și mă duce la destinație. Dezamăgire.