Lavinia Silvia Ciungan - “Inima își cunoaște necazurile și niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.” Proverbe 14:10

Modelat de Dumnezeu

Uitându-mă peste cele scrise acum ceva ani am găsit asta:

”Este o seară obișnuită de miercuri, 23 septembrie 2009, în jurul orei 10 seara. Îmi place mult să gândesc, să visez, să trăiesc în propria-mi lume. Dacă așa ceva ar exista în realitate aș fii cea mai fericită persoană din lume. Ei, vedeți voi, așa ceva nu există decât în mintea noastră. Nu există o lume ideală, oameni ideali, nu există absolutul în deplinul său înțeles. Există doar o parte și o parte mică după părerea mea. Asta nu pentru că nu ar putea să existe ci pentru că noi nu ne putem ridica la un asemenea nivel, defapt am putea într-un fel dacă am vrea și am face tot posibilul, dar de multe ori, de cele mai multe ori gândurile noastre nu sunt gândurile Lui și felul nostru de „o lume ideală” nu este și felul Lui. El, Dumnezeu, nu vede lucrurile în felul nostru. Pentru El totul este posibil. Îți dai seama cât de mare este Dumnezeul acesta? Dacă tu ai avea acum în mintea ta o dorință, un gând… dacă ai vrea să o schimbi pe mama ta într-un fel, pe tata în alt fel, dacă ai vrea o lume doar cu oameni perfecți nu ai putea face nimic, dar El… ar putea schimba totul printr-un cuvânt, printr-o pocneală din degete, pentru El nu există limite. Poate te intrebi «Păi de ce nu o face? De ce nu vrea o lume perfectă?» De ce ?… pentru că nu vom putea niciodată să înțelegem un Dumnezeu atât de complex și de perfect, pentru că mintea noastră nu poate înțelege și dacă am avea răspunsul. Noi oamenii suntem limitați, ne-am născut limitați. Nu noi ne-am ales familia în care să ne naștem, nu noi am ales ce frați, surori să avem sau să nu avem, ce naționalitate, ce culoare la păr, la ochi, ce fizionomie a corpului, noi nu am putut face nimic ca să fim altfel și cu toate acestea cred că ar trebui să fim mulțumitori de tot ceea ce avem și de ceea ce suntem și chiar dacă poate zici «Ei bine, dacă eram și eu născut în Anglia sau într-o altă țară, altă familie, într-o familie bogată unde să nu duci lipsă de nimic, poate că atunci îmi convenea și mie și aveam de ce să fiu mulțumitor… ». De multe ori nu ne convine ceea ce suntem, vrem mai mult și nu cred că îi ceva rău, îi bine să îți dorești să fii mai bun, să înveți mai mult, să devii cineva, dar acel ceva ce îți dorești trebuie să se găsească în Dumnezeu, acel cineva care vrei să devii trebuie să fie Isus, să-ți dorești să fii ca El, nu ca Brad Pitt sau Avril Lavigne, nu Jessica Stam sau Gemma Ward; chiar dacă nu ai 90-60-90 și peste 1,70 Dumnezeu cu siguranță știe pentru ce te-a creat pe lumea asta și are un scop cu tine exact în felul cum arăți, cum gândești și unde trăiești. Exact așa te-a vrut, exact așa te-a creat, exact așa te va folosi! Important este să vezi asta, să fii mulțumitor, să te lași modelat de El și să-I slujești!”

”Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.”

Psalmul 139:13-18

Leave a reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>