ianuarie 2012 – Lavinia Silvia Ciungan

Frumuseţea zdrobirii

Cei mai mari cântăreţi au început să compună în suferinţă, cei mai mari pictori au început să picteze în suferinţă, cele mai mari victorii au avut loc în urma unor războaie, cei mai mari scriitori au început să scrie în suferinţă. Fără suferinţă nu poţi ajunge undeva sus. Nu poţi trece prin lumea asta intact şi fără ca nimic să te atingă. Nu poţi înţelege cum funcţionează lumea, oamenii, relaţiile, familia dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu poţi fii sensibil la nevoile celorlalţi dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu poţi fii ceea ce Isus te-a chemat să fii dacă nu ai trecut prin suferinţă. Nu plânge, nu plânge. Nu vezi tu oare frumuseţea zdrobirii?

Şi cum ai putea fii altfel când rugăciunea ta e să fii ca Isus? Oare îţi dai seama de ceea ce te rogi când spui asta? Vrei să fii ca El, dar te plângi când eşti înşelat, trădat, când prietenii îşi bat joc de tine, când oamenii pe care îi iubeşti îţi întorc spatele. Plângi când eşti părăsit, plângi când eşti cuprins de boală, plângi şi plângi pentru toate lucrurile care îţi sfărâmă inima în bucăţele… Oare eşti conştient că Isus a trecut pe acolo? Dar El ” Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” Isaia 53:7

„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” Isaia 53:10 şi va găsi cu cale să te zdrobească şi pe tine prin suferinţă dacă îi dai voie şi asta doar şi doar pentru a face din tine un adevărat soldat în armata Lui. Nu ştiu ce înţelegi tu prin suferinţă, dar suferinţa ar trebui să te ajute să intrii într-o intimitate şi o profunzime cu Dumnezeu cum nu a experimentat multă lume. Nu trebuie să te doboare, să te omoare. Trebuie doar să scoată din tine inima aceea de luptător, să scoată ceea ce e mai bun, să-ţi dea o putere şi un curaj să lupţi orice ar veni şi oricât de înfricoşător ar fii adversarul tu să stai ferm pe poziţie. Atunci când devii conştient că suferinţa e doar pentru a creşte, pentru a învăţa, pentru a putea fii ca El, atunci deşi totul în tine te doare, carnea şi sângele dansează, inima zâmbeşte şi nimic, nimic din tine nu mai e la fel, pentru că nimic şi nimic nu se poate compara cu frumuseţea zdrobirii.

„De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” Isaia 53:12

De aceea Dumnezeu îţi va da un loc în Împărăţia Lui şi vei putea sta la dreapta Lui.

Frânturi de paradis

„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreaţă pentru cel nenorocit, în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.”

Isaia 25:4

Lacrimă, durere, alunecare, slăbiciune, nelinişte, trădare, boală, cădere, suferinţă, tulburare, îngrijorare. De ce atunci când eşti trântit la pământ găseşti cuvinte suficiente să descrie acea stare iar atunci când bucuria e atât de mare de inima îţi sare din piept şi îţi taie răsuflarea, cuvintele parcă se opresc toate în gât? Nu poţi exprima bucuria la fel de bine ca şi tristeţea, zâmbetul parcă nu e la fel de puternic ca şi lacrima.

Şi ce pot face eu pentru Tine, Rege frumos? Când sunt acolo jos, în mocirlă, ştiu să strig, am resurse să îţi explic totul în mii de cuvinte. Dar… dar când mă ridici, privesc în jos şi îmi amintesc de tot ca de nişte ape care s-au scurs, atunci nu mai am cuvinte. Simt o linişte, o pace, o bucurie pe care nu o pot descrie. Toate cuvintele pe care le-aş găsi, oricât aş încerca nu pot să descrie ceea ce faci Tu şi frumuseţea cu care creezi lucrurile şi nu aş găsi suficiente cuvinte pentru a-Ţi mulţumi vreodată pentru că oricât de mult aş suferi, întotdeauna îmi dai o frântură de paradis, aici jos.

M-am îndrăgostit de Tine din prima clipă în care Ţi-am simţit privirea directă în ochii spunându-mi: „Copila mea!”. Zboruri de har am dus pe braţele Tale, dimineţi cu picuri de dragoste, zile îmbodobite cu îndurare şi nopţi pline de linişte. Este o pace care am ajuns să o cunosc în frântura aceea de paradis. Şi totuşi, cerul mi-e comoară. Şi totuşi, visez la tărâmuri îndepărtate. Şi totuşi ştiu că e mai mult decât această frântură. Şi totuşi, visez la cerul adevărat, acolo unde eşti Tu, acolo unde vreau să fiu şi eu.